Închisoarea din Oglindă

Ciclul: Tu, Eu… Despre Noi și toate celelalte

Poemul 2:

Închisoarea din Oglindă

Și iată-ne din nou, față în față!
nu spui nimic de obicei, doar mă privești tăcut și absent,
Mimându-mi toate gândurile reci, un sloi de gheață,
același EU, trăind un veșnic alt prezent.

Nu simți nimic, durerea care mă încearcă,
e prizonieră, prinsă doar în lumea mea,
Nu e suficient să-mi spui că mâine o să treacă,
când știu că TU nu poți simți altundeva.

M-așez să îți vorbesc; fără cuvinte,
ai să-mi răspunzi cu același mut și crud motiv,
Ce dragoste se naște sufletul s-alinte,
când Universul Vieții e zbucium instinctiv.

Și ai dreptate în gânduri, cad fără de pereche,
Iubirea prinde rod mult, mult mai târziu,
Când orice șoaptă vie supusă la ureche,
închide pulsul Inimii într-un uitat sicriu.

Când îmi zâmbești sub încruntarea tâmplelor aprinse,
fiorii se transformă în crude amintiri,
Mi-ai spus de atâtea ori că toate ușile îmi sunt închise,
pierdut în Orizontul fostelor iubiri.

Îmi ceri să nu-mi cobor privirea resemnat în vină,
pe ochii mei apasă lacrimi, sec-amar,
Nici Soarele nu-mi mai aduce pace și lumină,
trăiesc în viciu, rondul aceluiași coșmar.

Fă-mi loc în liniștea Tăcerii ce te înconjoară,
cât să respir, să mă desprind din Visul meu,
Să prind puteri, să pot porni la Drum, a câta oară?
voi reuși, de mai există un Dumnezeu…

TU caută să crezi mai mult în Mine,
TU caută încredere mai multă să îmi dai,
Și poate într-o dimineață lângă Tine,
va răsări un înger, dragoste să ai…

O voi găsi, doar știu că singură m-așteaptă,
pierdută undeva sau rătăcind prin jur,
Lumina ei va sfărâma înlănțuirea ca de piatră
și Calea Inimii va prinde iar contur.

Cu drag, Mishuk.