Dragoste Neagră

Am adunat în Suflet otrava Dragostei plină de ură,
Frânturi și cioburi din Durerea Albă, ce mi-ai fost,
În toate clipele, când mă țineai străin, dar strâns de mână,
Îmi tulburai neliniștea cu zile lungi de vară și de Post.

Zâmbind, mi-ai picurat în inimă Venin ars de Tăcere,
Și am cedat privirii aspre, de un verde mult prea crud,
În ochii tăi mă regăseam un sclav, flămând de mângâiere,
Ce își primea pedeapsa în agonia unui murmur surd.

Sub tremur, îți doream atingerea, cu friguri abisale,
Din tălpi până înspre tâmple, simțeam dureri divine,
Văpăi mă răscoleau stârnindu-mi inima și poftele carnale,
Dezlănțuindu-mi Foamea ce în clocot, fierbe orice iubire..

M-acoperi cu lumină în cel mai negru punct din suflet,
Atingi fără de teamă un Loc ce îmi părea de nepătruns,
Suflarea ta ca un reverb amplifică tăcerea unui Tunet,
Un sunet fără de Ecou pe care îl credeam ascuns.

Sub sărutarea ta, am condamnat la Noapte răsăritul,
De câte ori, sorbind cu lăcomie nectarul dulce de pe sâni,
Ți-am frământat în palme cuprinsul, nesfârșitul,
Dar Soarele răsare oricât încerci și ți-ai dori s-amâni.

Din toate am adunat amarul unor Lacrimi și nu-mi dau împăcare,
Poveștile de dragoste ce nasc melancolii în mare grabă,
Mi te-au răpit cu prima Rază când Întunericul prinde răcoare,
Pe cer nu mai sunt stele, dar Dragostea mi-e Neagră.