Poemul Decăderii

Printr-o fereastra întredeschisă, când vântul joacă între perdele,
Transpune-mi simfonia scrisă în false tonuri de Tăcere.
C-un joc apatic de lumină dezbracă-mi ritmul de culoare,
Pe care Tu, Tu, Lună Plină, îl nuanțezi într-o chemare.
Curăță-mi glasul de durere, închide-mi ochii, creionează,
Orchestra, întregul cer cu stele, un Felinar și ploi, dansează,
Deschide-mi inima ce rabdă doar amintiri și așteptări…
Mă voi trezi lipsit de grabă, cerșind Destinului urmări.
Mă îmbrățișează în suflet ceața, când dintr-o pipă-mi fumeg gândul,
Atât de ieftină îmi simt viața, atât de drag îmi e pământul,
Din Focul fără de scăpare, de voi renaște iarăși viu,
Împrăștia-voi peste mare, cuvintele ce-mi sunt sicriu.
Voi înălța pe note surde, Iubirea veșnică într-o carte,
Când zorii unei zile crude, cu sânge alungă blânda noapte,
Îți voi cere să mă lași, pe buze, să îmi așez un vechi sărut,
Când ai fost singură între muze, iar eu un Demon din trecut…