De departe, Tu…(Un Voyeur)

 

S-au strâns atâtea gânduri lipsite de răbdare,
dar calmul tău ascunde, absurd și nefiresc,
Sub liniștea firavă, când zâmbetul dispare,
un potop de lacrimi ce nu se mai opresc.
N-ai glas să rupi tăcerea sau să ridici vreo piatră,
din inimile goale de care te lovești,
Îți porți grăbită pașii pe o linie surpată
de vocile din suflet ce-ți spun să îl iubești.

Pe străzi pustii în noapte, sub cerul plin de apă,
îți scuturi de tristețe privirea în zadar,
Te rătăcești prin șoapte, căutând speriată,
lumina salvatoare a vreunui felinar.
E groaznic de întuneric, când vrei singurătate,
când ca doi străini împărțiți același pat,
Aștepți să închizi ochii, să te trezești departe,
într-o viață în care era demult plecat.

Printr-o fereastră mică, din zori, de dimineață,
îți urmăresc cu gândul, destinul nesfârșit,
Cum îți faci cafeaua sau ceaiul fără viață,
sorbind dintr-o țigară, momentul liniștit.
Cu o mișcare rece, strângi părul de pe tâmple,
iar ochii tăi revarsă sclipiri spre nicăieri,
Și cazi îngândurată, sperând să se întâmple,
o zi caldă cu soare, ceva mai mult ca ieri.

Aș vrea să-ți vin aproape, să îți răpesc durerea,
să-ți pun din nou pe buze un zâmbet fericit,
Dar inima mi-e înfrântă și îmi îngrop tăcerea,
din prima zi în care m-am îndrăgostit. 
Ferit după perdele, mă mistui plin de gânduri,
îmi freamătă în suflet dorința de a-ți vorbi,
Mereu lângă fereastră, scriindu-ți mii de  rânduri,
lacrimi în cuvinte, fără ca tu să știi.

S-au strâns și-n mine gânduri ce nu-și mai au răbdare,
când la fereastra ta, luminile s-au stins,
În liniștea absurdă lipsit de orice culoare,
sorb dintr-o țigară o nouă zi, învins.
A mai trecut un Azi, așteptând un Mâine,
e timpul să las viselor să-mi nască noi povești,
Să întâmpin Primăvara cu gânduri mai senine,
în care fără astâmpăr, exiști și mă iubești.