Oglindirea unei Muze

 

Mi-e frig adânc și tremur tot, în colțul meu uitat de lume,
Pe-al cărui negru Orizont, ești ca o stea difuză, ce arde fără nume,
Stropind în largul întuneric, un freamăt galben, un licăr de lumină,
Întregul meu imperiu luciferic, mi se cutremură în vânt, suspină.

Ai răsărit târziu, deasupra unei mări întunecată la vedere,
Ce spumegă în patru zări, nemângâiată, în valuri de tăcere,
Lovind absentă, în stâncile ce ridicau adevărate ziduri,
Înveninându-mi sufletul, cărunt pe tâmple, rupt de riduri…

Mi-am ridicat din valuri spumele ce măturau cernit nisipul,
Mi-am curățat de umbre și de zbucium, Liniștea și Timpul,
Mi-am așezat în gânduri o ordine senină a firii ancestrale,
Să nu te simți străină pe țărmul destinat împărăției tale.

Cine ești Tu, de unde vii, ce vrei să schimbi, acum nu mai contează,
Știu doar că într-o bună zi vei fi aici, și cerul parcă mi se luminează,
Gonind din noapte întunericul și pâcla ce-mi îneacă albastrul din privire,
Doar revărsând seninul, cu primăvară-n glas și mângâieri sublime

Citindu-mă de undeva departe, te simt țesând pe cerul nopții, un șuvoi de stele,
Legând cu ițe dor și alte mii de șoapte, ți-ai cununat povestea-n gândurile mele,
Cu un zâmbet numai, într-o oază vie, pictată parcă în murmur de cuvinte,
Îmi mistui călimara, îmi mistui suferința, îmi mistui cele sfinte.

 

46564700-1246927298