Despre Inimi…

 

Se spune că fiecare Om primește o a doua șansă,
dar oare câți din noi cu adevărat o merităm,
Când scufundăm corăbii în furtuni, străini în casă,
noi doar ne strângem mâna, dar nu ne-îmbrățișăm.
Avem Tăceri în ochi, nu ne întâlnim nicicând privirea,
ne-ascundem jalnic chinul, zâmbind agonic, fals,
Dăm vieții în avans chirie, un suflet gol și amintirea,
dar mai păstrăm o cheie… în lacrimi, pe obraz.

Ai să îți cauți singură un rost prin cele sfinte,
când Tu, între prieteni, străini veți fi de fel,
Prea multe Întrebări ce n-au răspuns între cuvinte,
Îți vor lega speranțele c-un nod sucit spre cer.
De-ai fi avut o inimă ți-ai fi învins tăcerea,
dând glas acelor gânduri ce te-aruncau în vânt,
N-ai timp să-ți strângi păcatele ce-ți mistuie puterea,
și astăzi porți doar umbra regretelor din gând.

Ce diferiți suntem ca Oameni în simțurile noastre,
când doar nimicuri ne unesc, să ne separe mai apoi,
Sub semnul întrebării ne atârnarăm ieșirile sihastre,
din care fiecare în parte a rupt ce a putut din Noi.
De-aș fi avut o inimă aș fi știut să-ți fiu aproape, 
sub semnul stângăciile cu care ți-am răspuns,
Întemnițam cuvintele în asfințite șoapte,
ce în tăcerea nopții nu au găsit răspuns.

De-am fi avut o inimă am fi găsit o cale,
un drum să ne întoarcă din lanțul de furtuni,
Ținându-ne de mână, îmbrățișați în noapte,
cu suflete murdare de ancestrali păgâni.
De-am fi avut o inimă nu ne-am fi rupt iubirea,
contorul dragostei n-ar fi însumat banalul Timp,
Când titlul vieții noastre cuprinde Despărțirea,
mai punem doar trei puncte, coperțile și o sting.