Din nou, Acasă…

O lumânare vie, ce își consumă ceara, pe podul unei mese, plăpând arde mocnit,
Când, ca un hoț de vise, ți-aș spune bună seara, dar simt că e târziu și cred c-ai adormit.
Mișc pașii în tăcere, dar prea sunt plini de apă, un scârțâit mecanic și un ecou absurd,
Rup umbrele înghețate pe albul care rabdă, nemărginita liniște în care mă ascund.

Dau să-mi așez cu grijă, pe un scaun lângă margini, haina-mi ponosită de relele trupești,
Să pot să-mi aprind pipa din resturi vechi de pagini, în care năluciră bastardele povești.
Nu mai sunt Eu, același, cărbune frânt în palmă, a cărui frunte veșnic, pleca sub obidiri,
Acum am ochii limpezi, privirea mult mai calmă, de-mi răscolești trecutul cu veșnici amintiri.

E cald, încă în cămară, dar focul cere lemne, și-n sărăcia noastră adusei tu vreun vreasc?
Resimt acea povară, a iernii fără semne, ce sufletu-mi îngheață când gelozii se nasc…
Nu s-a schimbat nimic în cămăruța noastră, același praf de stele se scutură prin jur,
Același ger năprasnic ne suflă în fereastră, stâlcind lumina pală într-un abis obscur.

Pe albul lung de-o viață, stai prinsă în perete, icoană a unei speranțe ce nu m-a întâlnit,
Și-n foaie printre rânduri, strecori mereu regrete, avându-te în gânduri ce mult te-aș fi iubit.
Un gramofon romantic îndoaie în surdină, linii de vioară sub resemnări târzii,
O notă muzicală ce adânc mă-înclină, mă-ntoarnă înspre lume, să vărs melancolii…

howareyou

Anunțuri

104 gânduri despre &8222;Din nou, Acasă…&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s