Melancolie Nocturnă ( 11 )

 

Melancolie Nocturnă –  Scrisoarea de pe noptieră…

Ascunde-mi umbra inimii ce bate fără sânge,
într-o tulpină rece, pe un câmp deschis,

Ferită de orice nor ce în furtuni se frânge,
așterne-mi liniștea în faptul unui vis.

Când soarele se scade sub valurile mării
și vântul nu mai cerne perdele de nisip,

Aruncă-mi dorul veșnic în negura uitării
și pune-i două timbre pe colțul unui plic.

Închide-mă în cuvinte într-o scrisoare surdă,
pe care călimara n-a mai sângerat un rând,

În albul închisorii, ce-mi poartă soarta crudă,
mână-mi penița blândă spre cel din urmă gând.

Să-ți spun despre iubire, fiindu-mi Tu consoartă,
pierdut în aventuri pe scena unui teatru trist,

Jucasem multe roluri, cu inima de toartă
și îmi vândusem sufletul pe o viață de artist.

Cu glas pe șase corzi cerșeam o simplă mângâiere,
în clipele dintâi ce n-au avut trecut,

În noaptea fără lună când rătăceam sub stele,
mi-ai dat o sărutare, ți-am dat un început.

Te-ai așezat în mine numindu-mă Acasă,
m-ai rânduit în Fire după bunu-ți plac,

M-ai rupt din Întuneric, dar inima mea arsă,
avea în obiceiuri Centaurul cu Arc…

În Tremurul sinistru ce îl mișc în poezie,
toată simțirea vie din ochi mei s-a stins,

Mi te-ai lipit de suflet precum o melodie,
în care doar cuvintele mai au ceva de zis.

În febra nemuririi îmbrac Singurătatea
cu inima săracă de orice sentiment,

Și-mi las Tăcerii Umbra, ce te păzește noaptea,
un plic, două cuvinte și dorul meu dement.

 
an-ink-drop

 

Melancolie Nocturnă ( 10 )

 

Melancolie Nocturnă –  Adâncul unei Gări în necuprinsa Mare…

 

În așteptarea unui tren târziu, un Cer ce nu mai vine,
m-am resemnat să îmi agăț singurătatea de pustiul Gării,
lăsându-mi gândul liber să alerge, sălbatic peste șine,
spre cel din urmă far, stăpân pe necuprinsul Mării…

În jur, doar stâlpi înalți, cojiți și fără de lumină,
aceleași felinare false, ce-s strâmbe în negrul nopții,
în umbra cărora un danț divin, sub stele mai animă,
tăcerea sfâșiată în vânt, de scârțâitul porții…

De ce aici, pe-o scândură murdară și învechită,
îmi caut alinare… când groaznic! nu mai simt durere,
mi-e inima un zid de stâncă rece, grav zidită,
și sufletul, izvor secătuit de orice putere.

Mă simt bătrân, și suflul parcă tot mai mult îmi scade,
săgețile din ochi, pierdut-au orice țintă,
doar setea TA pe buze, mă freamătă și arde,
și palma mea se întinde, gata să te simtă.

Câteodată în visare voi pierde drumul printre nori,
Cu genunchii în nisip, obosit să-ți povestesc,
Sprijinit pe un țărm prea străin, doar să-mi cobori,
Și-n secunda din urmă vom trăi cum iubesc.

E Adâncul unei Gări pustii, în necuprinsa Mare,
Pe o linie pierdută, un drum vine dinspre nicăieri,
Câteodată sunt nori, câteodată e soare,
Uneori sunt speranțe, alteori doar tăceri…

 

The-Other-Side1

Melancolie Nocturnă ( 9 )

 

Melancolie Nocturnă –  Poate Mâine

Trecu atât amar de vreme fără să știm unul de altul,
Din joaca noastră între perne, ne-a mai rămas, cuminte, patul.
Fără cearceafuri răvășite și fără dimineți târzii,
Când soarele printre perdele încerca în zadar a ne trezi.

Azi zilele îmi par pierdute, când somnoros, nu beau cafea,
Pe masă, aceeași ceașcă goală și scrumiera lângă ea…
Cum nu mai știu s-aprind țigara, aștept din baie să se-audă,
Aceeași melodie veche, ce-mi dezmorțea urechea surdă.

Din duș țipai să-ți dau prosopul, să îți acopăr pielea udă,
Mi-e dor de jocul tău cu apă, prin părul meu ce-avea să curgă,
Mi-e dor de cum făceai notițe și le lipeai pe frigider,
Și eu să caut iar portițe, să fac cum știu, mereu altfel…

Plecam la prânz, lăsând pe masă, o mică prăjitură dulce,
Ca mica mea copilă-n casă, să-și lase nervii să se culce…
Să o găsesc seara învelită peste genunchi, stând la tv,
Pe jumătate adormită, frecându-și molcom genele…

Se ridica anevoioasă, îmi spânzura o îmbrățișare,
Stârnind regrete mari în suflet… azi am uitat să-ți iau o floare…
Sorbeam din buzele mărunte, atâta dor plin de dulceață,
Te sărutam zeci de secunde… acum te-aș săruta o viață.

În nopțile pline de stele, mai rătăceam pe străzi pustii,
Tu mă întrebai de Carul Mare, eu îți spuneam că vreau copii,
Și iar râdeai ciupindu-mi buza luându-mi numele în joacă,
Îmi răspundeai luându-mi mâna… ”hai s-o cunoști pe mama soacră!”

Trecu un timp ca o minune, veniră apoi vremuri mai grele,
Și fără multe a ne spune, noi ne-am răcit ca două stele…
Prin ochii tăi ca o furtună, în vânt ți-ai ridicat suflarea,
Și n-am știut să întind o mână, să-ți tai din aripi depărtarea…

Cum ai luat ce-ai vrut din mine, eu m-am ales cu ce-a rămas,
Cu așteptarea acelui Mâine… cu spatele mereu spre ceas…
Mă plimb cu chipul tău în suflet, pe străzile tot mai pustii,
Sperând măcar să-ți zăresc umbra… sperând că Mâine ai să vii…

a_melancholy_light_by_annao_photography-d945l08

… de dragoste!

 

Închide ochii doar… împodobindu-te cu vise,
încearcă pentru o clipă să pierzi gustul amar,
Ascuns în lăcrimarea cuvintelor nescrise
și în tăcerea șoaptelor ce nu mai au hotar.
Aruncă în întuneric o singură silabă,
o notă cât de falsă, în arc, pe semiton,
Rupe-te din mine, din febra ce mă apasă
pe cordul plin de zbucium, înfrigurat de dor.

Îți tremură ființa, emoții vrei, copilă,
trăiești intens iubirea ce-ți freamătă în pori,
Cobori atât de blândă, suavă și umilă,
ca ploile de vară, cu soare printre nori.
Mă mângâi cu un zâmbet, înseninâdu-mi noaptea,
și ochii tăi în flăcări… par două stele vii,
Din jilțul veșniciei, îmi smulgi din suflet Cartea,
și mi te-arunci în brațe cu sărutări târzii.

Lasă-mi doar tăcere și liniște în gânduri,
alungă orice zbucium din ochii mei căprui,
Citește-mă din suflet și lasă-mi între rânduri,
pe tâmpla obosită, un punct de căpătâi.
Te-aș picura în versuri, chip de icoană vie,
dar nu-mi găsesc cuvintele, să te pictez divin,
Îți las în schimb penița, cerneala și-o hârtie,
căci sufletul și inima deja îți aparțin…

Un vânticel de vară aleargă sub perdele,
tu de sub cearceafuri răspunzi c-un scurt oftat,
În zorii dimineții, perindat sub stele,
gândul meu gonește un vis nepregetat.
Te-ai dat și trup și suflet, cu dragoste doar mie,
iar eu iubirea întreagă am prins-o strânsă-n pumni,
În inimă, Roșcato, arde o făclie,
ce-ți va deschide ochii către alte lumi!

Dark-Blood-Love-Wallpaper-Picture

 

Melancolie Nocturnă ( 8 )

 

Melancolie Nocturnă –  Romanță între două pahare de vin

Din piatră rece, fără vise, naște durerea unui om.
Prin toate gândurile scrise, cu tâmpla necăjită-n somn,
Dau luptelor cu mine însumi, în înțeles absurd-abstract,
Un rol! Beții din vin, divine… și lacrimilor ritm și tact.

Trecut-au ceasuri lungi și fumul, îngroapă gândul în hârtie,
Sorbind țigări lângă țigara pe care o pierd când mâna scrie,
Melancolii întunecate în gustul dulce din pahar…
Mi-e mintea fără judecată, mi-e dorul fără de hotar.

Ar trebui cu a fost odată… să încep povestea mea cu Tine,
Să sparg clepsidra în cruci de vânturi ca firul de nisip subțire,

Să pișce liniștea din rânduri și calmul fără de vâltoare,
Iubirea noastră, o furtună, cu vânturi rele peste mare…

Și nu demult, stins-ai din mine, lăsându-mi întuneric veșnic,
Oricând, și când o lumânare își regăsește moartea-n sfeșnic.
Lumina, atât de greu s-o umbli, atât de simplu pentru EA,
Ce a schimbat în viața mea cam tot ce se putea schimba.

Acum doar taci! Îmi zbieri în rânduri, în armonii efervescente,
Oglinda chipului tău tânăr stă doar în poza din perete,
Și orice gând de răzvrătire, orice vis fără întrupare,
Își frânge valul de cuvinte în fumul putred de țigare…

Ce mi-ai uitat în amintire și ca un hoț timid păstrez,
În nopțile cu lună plină pe pânză albă când pictez,
Ochii târzii în nori de lacrimi, iertări pe buze sângerii,
Două pahare, vin și patimi, cele din urmă poezii,

                                                               ….nostalgice melancolii.

 

descărcare

Melancolie Nocturnă ( 7 )

 

Melancolie Nocturnă –  Crima…

Se scutură de întuneric, lumina ștearsă în felinar…
Ucis în centrul emisferic, prin gânduri ce nu au hotar.
Eu, umbra Ta, dăinui în veacul și în care pașii tăi târzii,
Azi duc Otrava, mâine Leacul, azi vreau să pleci, mâine să vii.

Te depărtezi pe ritm și tocuri, ca o nălucă în abis,
Doar pașii tăi rup pe alocuri tăcerea albă a unui vis.
Cum să ucid o amintire ai cărei ochi adânc pătrund,
Sclipirea lor se rupe în mine iar glasul trist șoptește în vânt,

Aceeași melodie veche, ce n-are cheie în portativ,
Murmură tristă în ureche al despărțirii laitmotiv.
Singurătatea între perne, închide albul din perete,
Melancoliile eterne, toarnă amarul în regrete,

Într-un pahar lipsit de viață, durerea arde ca un foc,
Pot doar s-arunc un cub de gheață, peste-al inimii ”noroc”.
Te-ai dus… și mi-ai lăsat povară, iubirea, fără să-mi fi zis,
Că vor urma seară de seară furtuni în micul paradis,

Luat-am gândul în primire, convins că altă cale nu-i,
Și l-am închis în amintire să nu spun dorul nimănui.
Mi-s ochii goi și mâna rece, mi-e sufletul deșert, târziu,
Atât cât pașii tăi vor trece prin muzica pe care o scriu,

Voi fi o umbră în tot veacul pe străzile de-acum pustii,
Un suflet ce nu-și află leacul, dacă Tu mâine nu mai vii.
Lucind în centrul emisferic ucise-i cel din urmă far,
Se scutură de întuneric, lumina unui felinar…

 

hate_crime_hand_rdax_500x500

Melancolie Nocturnă ( 6 )

 

Melancolie Nocturnă – Scrisori târzii…

Se stinge-n noapte întreg pământul, un cufăr plin de povestiri,
Tăcerea mi-a zburat cu gândul și mă îngroapă în amintiri…
Încerc să-ți scriu alte cuvinte, știu… de cele vechi te-ai săturat,
Dar inima încă te simte, nu vrea a crede c-ai uitat…

Un simplu ticăit de ceas străpunge liniștea, ca o durere.
În Întunericul rămas m-afund, dar sunt mii de stele.
Știu că fiecare-n parte își duce amarul, trist lucind,
Iar Universul le desparte de orice… Iubind, se sting.

Sortiți am fost, spre a fi singuri, ca două zodii cardinale,
Sub umbrele ce ascund chipuri se stinge câte o lumânare…
Așa te simt când dau cerneală, să țes în rânduri dorul greu,
Ce-l port în suflet drept povară, de ce n-a fost să-ți fiu mereu…

Mi-ai spus cândva că sus pe cer, în nopțile fără de nori,
Pot să dezleg orice mister, te pot visa toată în culori,
Și ai să vii să-mi stingi chemarea, cu liniște să mă îmbraci…
Dar aripile-mi simt frustrarea… uitară zborul de când taci.

Penița-mi zgârie-n hârtie cuvinte-n care nu mai crezi,
Întreaga mea melancolie se pierde în ochii tăi prea verzi,
Și umplu rânduri în cerneală apăsat sub amintiri…
Dar pagina va zace goală… Povestea singurei iubiri…

 

the_melancholy_by_denisafajdek-d8onwr6

Melancolie Nocturnă ( 5 )

 

Melancolie Nocturnă – Fericire…

Ieri, sigur prea târziu, iar astăzi, poate prea devreme.
Cu siguranță mâine, niciunul, nu va ști…
Veșnicul Timp ce poartă secundele eterne,
Cu ce alți ochi și gânduri, în zori ne va privi?

Ieri cu un zâmbet cald îmbrățișarăm dimineața.
Când ne surprinse zorii, încolăciți pe pat,
Tu îmi jurai iubire, îmi dăruiai chiar viața,
În lanțuri vii de suflet mă aveai legat…

Îmi respirai iubirea precum o primăvară,
Tu, singura mea iarnă lipsită de zăpezi,
Mă așteptai cu Luna, seninul cer de seară,
Și ploile frumoase ce-ți scaldă ochii verzi.

Azi, ți-am lăsat odihna să tindă spre amiază,
Sorbind otrava vieții lângă un ceai de tei,
Ți-am scris și două gânduri din cele ce urmează,
Să renunțăm desigur… la un rând de Chei…

Eu voi pleca devreme, dar am să-ți las pe frunte,
O urmă de iubire ce poate… N-ai s-o simți…
Să nu îmi muți chitara, deseară o să-ți cânte,
Toate acele șoapte, iar tu ai să mi te alinți.

Ieri ți-am ajuns târziu, azi voi pleca devreme,
Ferestrele se închid sub cerul înnourat și trist,
Privesc cu jind ființa ce-mi murmură între perne,
Motivul pentru care-s ferice că exist…

 

a-single-light

 

Melancolie Nocturnă (4)

Melancolie nocturnă – Cicatrici

Ai stins din colț, și cea din urmă lumânare…
Lumina oarbă scade, rănită în penumbră,
Încolăcindu-mi sufletul în rece-a ta suflare,
Ce în căldura inimii ajunse să-mi pătrundă.

Te-ai învelit în albul nud al unei foi veline,
Foc dintr-o țigară, ce arde un vis mocnit,
Dintre atâtea gânduri, mă întorc mereu la tine,
O umbră fără nume, un chip nepovestit.

Venin ți-s ochii verzi, ce îmi vânau avid privirea,
Săgeți de foc ce scapără în nouri prin furtună,
Furându-mi conștientul, cugetul, simțirea,
Te-ai așezat în mintea mea, pe veci ca o stăpână.

Îmbătrânesc în setea de a-ți prinde în cuvinte,
Pasul subțire în noapte, ce freamătă în stradă,
În râuri de cerneală ți-aș glăsui fierbinte,
Cum dragostea nebună vrea o iubire oarbă.

Ai ridicat apusul, dând lunii cer de stele,
Și inimii un zbucium și-un puls necugetat,
M-așez lângă fereastră, ferit după perdele,
Să te pictez în versuri așa cum ești în fapt.

Ești ultimă iubire! TU, ultima vâltoare,
De care în cuvinte penița îmi cere glas,
Și toate aceste rânduri curg înșelătoare,
Voi fi ultima secundă, din cel din urmă ceas.

avatars-000167327720-320ik7-t500x500

Melancolie Nocturnă ( 3 )

Melancolie Nocturnă – Singurătăți

Azi port pe buze un singur nume, de l-aș rosti ar fi păcat,
Sortit îmi e în altă lume să-mi dăinui visul neîntrupat…
Atâtea linguri de cerneală am fiert prin venele subțiri,
Că nu mai știu de ce în școală, n-am învățat despre iubiri…

De ce nu scrie într-o carte, cum te ridici când la pământ
Ți-e pusă inima în parte, iar sufletul? Zdrobit! Înfrânt!
Când totul se rezumă-n ceață, la amintiri și pumni loviți,
De ziduri ce odată, în viață cedat-au sub lacrimi fierbinți…

Stau răzimat de un perete, cu tâmpla obidită-n var,
Și gândurile îmi sunt bete, mă întorn la tine iar… și iar…
Nu-ți pot închide ușa în cale, nici cheia nu vreau s-o găsesc,
De ce mi-e dor, de ce mă doare, de ce ai plecat să te iubesc?

Aș vrea să pot ucide Timpul, să-i fur secunde din trecut,
Ar fi atunci atât de simplu să-ți fiu un alt necunoscut.
Străini ce-n iz de Fericire, cu alți străini ne vom iubi,
Și-atunci Dorința mea de Tine, cu alt Destin s-ar contopi,

… Și port pe buze fără nume, singurătăți, un trist oftat,
Un val ce nu mai face spume peste nisipul înfierbântat…
Coboară luna peste stele, ferind luminii, o umbră trece,
Alte iluzii efemere, alt asfințit și o noapte rece…

singuratate-40_0ae1a7c5bd887f