Mi-ai stins lumina…

Ești una din acele nopți ce-mi culcă gândul spre tăcere,
Eu, slab, mișc umbra unei porți, mă frâng sub prima adiere.
Sub licărul din felinar, cu jind, ucis în întuneric,
Reverși nostalgic în pahar neprihănitul vis cucernic.

Peste genunchi m-ai legănat și ți-am ferit sufletu-n palmă,
Tu mi-ai zâmbit și mi-ai cedat sub o blândețe atât de calmă.
Deja visam cum tai prin nori distanțele ce rup pământul,
Dar aripile mele în zori nu au mai prins spre tine vântul.

M-am tot lovit cu tâmpla goală de foaia albă, înainte,
Cernelurile în călimară nu mai pictau nicicum cuvinte,
Numai tăceri și glasuri surde, două catarge fără vele,
Și nici un vânt să le inunde când cerul pierde două stele.

Și-ai stins Luminile pe rând, tăind din poftele carnale,
Călătorind pe rând, prin rând, sub ale dragostei anále.
Din ce-ai sfârșit, ce am cules? doar litere, printre cuvinte,
Cu lacrimi singură ai șters covorul surd, de jurăminte.

Nu te-am iubit, îmi spui că știi, că ți-a șoptit în zori o brumă
Ce s-a topit sub poezii mustind a vrajbă și minciună.
Am închis ochii în tăcere, sub lacătul acelei porți,
Și-mi las cuvintele să zbiere, ești una din acele nopți.

auuu

Anunțuri

73 de gânduri despre &8222;Mi-ai stins lumina…&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s