Mamei mele…

 

Se-așază noaptea necuprinsă sub blânda mângâiere a Toamnei,
În întuneric, la fereastră, cuminți așteaptă ochii Mamei.
E cam târziu, dar vin acasă, pe-aleea noastră cu castani,
În prag te regăsesc frumoasă, zâmbind tristeții peste ani.
Pe drum m-am dus, n-am luat în seamă acele lacrimi ce brăzdau
Adânc sudorile din palmă, Tu-ți vezi copiii mari. Plecau…
Lăsându-mă să-mi număr pașii cu sfaturi blânde despre lume,
Cu teamă, către Dumnezeu, mă pomeneai în rugăciune.

Te văd în prag cum tremuri toată, cum voinicește încerci s-ascunzi,
Acea privire înlăcrimată în care ochii tăi sunt uzi,
Mă strângi în brațe cu putere, deși puțină ți-a rămas,
Dintr-o banală mângâiere se rupe  dorul tău și în glas.
”Îți sărut mâna, Mamă dragă, nu plânge dar, că-ți sunt aici,
Nu pune masa, nu e grabă, mai bine spune-mi ce mai zici?”
Ți-e greu să rupi îmbrățișarea, de parcă ai vrea să nu mă pierzi,
Atâtea stele încarcă zarea dar numai tu o luminezi.

Îmi faci a câta oară patul și supa mi-o așezi pe masă,
Cum îți era odată felul, îmi dai ce ai mai bun prin casă.
Și mă privești ca nimeni alta, Tu, fericită în tăcere,
La ceas târziu, adânc în noapte, în suflet ai o mângâiere.
Te-aud cum lăcrimezi alături de camera în care dorm,
De fericire și tristețe s-a dus pe câmpuri orice somn.
Cât îmi lipsești, nu am cuvinte, copilul tău mereu voi fi…
Hai, ”La mulți ani”, Tu, Mamă dragă… oriunde, oricum, te voi iubi.

 

”La mulți ani, Mami! (mulțumesc Anuță)”