Poeme Necenzurate (3)

 

Lucifer

 

Desigur,
aș putea să spun că ești doar una, din cele multe… foarte, multe,
Un chip oval, ochi mari și negri, obișnuită să m-asculte,
Dar nu! N-ai fost nicicând, nicicum, la fel ca ele, ca toate celelalte,
Obraznică în gânduri, mult prea cuminte în șoapte.

Îmi amintesc cum pe o stâncă, te răzvrăteai îmbrățișării, furtunilor pe mare,
Iar ochii tăi străfulgerau fărmând tăria ploilor de dor, fără hotare,
Nisipul îngropa secrete în valuri înspumate, groaznic-furibunde,
Loc nu aveam, nici suflet, pentru oceanul înecat în lacrimi surde.

Durerea n-avea ceas de pătimire în miezul nopților fierbinți de vară,
Un joc amestecat cu dragoste de sânge și picături de ceară,
Când îți simțeam febrilă mușcătura și setea aprigă de carne,
Simțeam cum Universul nud, deschis mi se frământă-n palme.

Eu, faur fără Umbră, făcui din tine templu, din șold închinăciune.
Îngenunchez zeiței ce-n ochi poartă dorință, în glas nu poartă nume,
Cu inima deschisă spre mărul cunoașterii divine și aprig în păcate,
Ofrandă mă dau ție ca soț, să-mi fii soție, în cea din urmă noapte.