Poeme Necenzurate (2)

Jind

Se lasă înserarea dând umbrelor suflare,
Singurătatea împarte străinilor povești,
Iar vântul răscolește frunzele în cărare,
Și gândul mi te-aduce așa cum nu mai ești.

Trecut-au ani degeaba, fără să știu de tine,
Închis în întuneric, robit de-al tău fior,
În valuri de cerneală, peste foi veline,
Am îmbrăcat albastru, sfâșietorul dor.

Îmi aduc aminte cum poate prea târziu,
Sub lacăt am pus anii obrăzniciei tale,
Pierdut în decădere cum am ajuns să-ți fiu,
Eclipsă în Întuneric, un Nume Oarecare.

Un jilț aproape putred îmi leagănă tăcerea,
O pipă veche, roasă, mă învăluie în fum,
Și îmi aduc aminte cum toată mângâierea,
Stă într-un sac la ușă, căutând stăpân.

Îmi amintesc desigur, zâmbind plecai departe,
Îți potriveam cafeaua, pe atunci, cu zahăr brun,
Cu două lingurițe și un strop timid de lapte…
Tu doar lăsai în urmă, tăcerii, un nebun…

Setea mea de tine se umple de cuvinte,
A căror șoapte surde acum nu își au rost,
Lângă o fereastră mă mistuie fierbinte,
Tăcerea acelor clipe în care am fost un prost.

Privesc în miezul nopții, printre felinare,
Ferit după perdele, cu lacrimi în cafea,
Povestea unui suflet, fără căutare,
Iubiri necenzurate și năluca ta.

dark-surreal-art30

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Poeme Necenzurate (2)&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s