Melancolie Nocturnă ( 11 )

 

Melancolie Nocturnă –  Scrisoarea de pe noptieră…

Ascunde-mi umbra inimii ce bate fără sânge,
într-o tulpină rece, pe un câmp deschis,

Ferită de orice nor ce în furtuni se frânge,
așterne-mi liniștea în faptul unui vis.

Când soarele se scade sub valurile mării
și vântul nu mai cerne perdele de nisip,

Aruncă-mi dorul veșnic în negura uitării
și pune-i două timbre pe colțul unui plic.

Închide-mă în cuvinte într-o scrisoare surdă,
pe care călimara n-a mai sângerat un rând,

În albul închisorii, ce-mi poartă soarta crudă,
mână-mi penița blândă spre cel din urmă gând.

Să-ți spun despre iubire, fiindu-mi Tu consoartă,
pierdut în aventuri pe scena unui teatru trist,

Jucasem multe roluri, cu inima de toartă
și îmi vândusem sufletul pe o viață de artist.

Cu glas pe șase corzi cerșeam o simplă mângâiere,
în clipele dintâi ce n-au avut trecut,

În noaptea fără lună când rătăceam sub stele,
mi-ai dat o sărutare, ți-am dat un început.

Te-ai așezat în mine numindu-mă Acasă,
m-ai rânduit în Fire după bunu-ți plac,

M-ai rupt din Întuneric, dar inima mea arsă,
avea în obiceiuri Centaurul cu Arc…

În Tremurul sinistru ce îl mișc în poezie,
toată simțirea vie din ochi mei s-a stins,

Mi te-ai lipit de suflet precum o melodie,
în care doar cuvintele mai au ceva de zis.

În febra nemuririi îmbrac Singurătatea
cu inima săracă de orice sentiment,

Și-mi las Tăcerii Umbra, ce te păzește noaptea,
un plic, două cuvinte și dorul meu dement.

 
an-ink-drop

 

21 de gânduri despre &8222;Melancolie Nocturnă ( 11 )&8221;

          • Ete na, de asta n-am nicio carte de poezii in biblioteca mai de doamne ajuta, toata lumea imbratiseaza nonconformismul care vinde, am ajuns sa scriem despre cum se joaca copiii cu matura-n noroi si credem ca vorbim de starea natiunii. Ar trebui sa cauti o editura serioasa, merita.

            Apreciază

            • bravooooooo! faină comparația! dar din păcate asta e o față a realității! versul alb e viitorul poeziei… cuvinte în non-sen cărora li se atribuie diferite imagini de ansamblu. cei care au rămas în stilul vechi, ritm, rimă, măsură sunt demodați. antici, primitivi. genul clasic nu prea lasă loc de interpretări, doar spune povești. azi poezia trebuie să fie filosofie, deci… vers alb!

              Apreciat de 2 persoane

  1. Versuri profunde ce exprima melancolie,revolta,durere,tristete,”foc mistuitor” care arde mocnit într-un suflet zdrobit de durere si dor… Admirabil ! Felicitari !

    Apreciat de 2 persoane

  2. :))) Vorbeam in numele tuturor bloggerilor care si-au exprimat deja dorinta in comentariile de mai sus, ca nu ar fi rau sa scoti o carte. 😀 Nu ma baga in seama la ora asta :)) prea serios..

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s