… de dragoste!

 

Închide ochii doar… împodobindu-te cu vise,
încearcă pentru o clipă să pierzi gustul amar,
Ascuns în lăcrimarea cuvintelor nescrise
și în tăcerea șoaptelor ce nu mai au hotar.
Aruncă în întuneric o singură silabă,
o notă cât de falsă, în arc, pe semiton,
Rupe-te din mine, din febra ce mă apasă
pe cordul plin de zbucium, înfrigurat de dor.

Îți tremură ființa, emoții vrei, copilă,
trăiești intens iubirea ce-ți freamătă în pori,
Cobori atât de blândă, suavă și umilă,
ca ploile de vară, cu soare printre nori.
Mă mângâi cu un zâmbet, înseninâdu-mi noaptea,
și ochii tăi în flăcări… par două stele vii,
Din jilțul veșniciei, îmi smulgi din suflet Cartea,
și mi te-arunci în brațe cu sărutări târzii.

Lasă-mi doar tăcere și liniște în gânduri,
alungă orice zbucium din ochii mei căprui,
Citește-mă din suflet și lasă-mi între rânduri,
pe tâmpla obosită, un punct de căpătâi.
Te-aș picura în versuri, chip de icoană vie,
dar nu-mi găsesc cuvintele, să te pictez divin,
Îți las în schimb penița, cerneala și-o hârtie,
căci sufletul și inima deja îți aparțin…

Un vânticel de vară aleargă sub perdele,
tu de sub cearceafuri răspunzi c-un scurt oftat,
În zorii dimineții, perindat sub stele,
gândul meu gonește un vis nepregetat.
Te-ai dat și trup și suflet, cu dragoste doar mie,
iar eu iubirea întreagă am prins-o strânsă-n pumni,
În inimă, Roșcato, arde o făclie,
ce-ți va deschide ochii către alte lumi!