Melancolie Nocturnă ( 8 )

 

Melancolie Nocturnă –  Romanță între două pahare de vin

Din piatră rece, fără vise, naște durerea unui om.
Prin toate gândurile scrise, cu tâmpla necăjită-n somn,
Dau luptelor cu mine însumi, în înțeles absurd-abstract,
Un rol! Beții din vin, divine… și lacrimilor ritm și tact.

Trecut-au ceasuri lungi și fumul, îngroapă gândul în hârtie,
Sorbind țigări lângă țigara pe care o pierd când mâna scrie,
Melancolii întunecate în gustul dulce din pahar…
Mi-e mintea fără judecată, mi-e dorul fără de hotar.

Ar trebui cu a fost odată… să încep povestea mea cu Tine,
Să sparg clepsidra în cruci de vânturi ca firul de nisip subțire,
Să pișce liniștea din rânduri și calmul fără de vâltoare,
Iubirea noastră, o furtună, cu vânturi rele peste mare…

Și nu demult, stins-ai din mine, lăsându-mi întuneric veșnic,
Oricând, și când o lumânare își regăsește moartea-n sfeșnic.
Lumina, atât de greu s-o umbli, atât de simplu pentru EA,
Ce a schimbat în viața mea cam tot ce se putea schimba.

Acum doar taci! Îmi zbieri în rânduri, în armonii efervescente,
Oglinda chipului tău tânăr stă doar în poza din perete,
Și orice gând de răzvrătire, orice vis fără întrupare,
Își frânge valul de cuvinte în fumul putred de țigare…

Ce mi-ai uitat în amintire și ca un hoț timid păstrez,
În nopțile cu lună plină pe pânză albă când pictez,
Ochii târzii în nori de lacrimi, iertări pe buze sângerii,
Două pahare, vin și patimi, cele din urmă poezii,

                                                               ….nostalgice melancolii.