Melancolie Nocturnă ( 3 )

Melancolie Nocturnă – Singurătăți

Azi port pe buze un singur nume, de l-aș rosti ar fi păcat,
Sortit îmi e în altă lume să-mi dăinui visul neîntrupat…
Atâtea linguri de cerneală am fiert prin venele subțiri,
Că nu mai știu de ce în școală, n-am învățat despre iubiri…

De ce nu scrie într-o carte, cum te ridici când la pământ
Ți-e pusă inima în parte, iar sufletul? Zdrobit! Înfrânt!
Când totul se rezumă-n ceață, la amintiri și pumni loviți,
De ziduri ce odată, în viață cedat-au sub lacrimi fierbinți…

Stau răzimat de un perete, cu tâmpla obidită-n var,
Și gândurile îmi sunt bete, mă întorn la tine iar… și iar…
Nu-ți pot închide ușa în cale, nici cheia nu vreau s-o găsesc,
De ce mi-e dor, de ce mă doare, de ce ai plecat să te iubesc?

Aș vrea să pot ucide Timpul, să-i fur secunde din trecut,
Ar fi atunci atât de simplu să-ți fiu un alt necunoscut.
Străini ce-n iz de Fericire, cu alți străini ne vom iubi,
Și-atunci Dorința mea de Tine, cu alt Destin s-ar contopi,

… Și port pe buze fără nume, singurătăți, un trist oftat,
Un val ce nu mai face spume peste nisipul înfierbântat…
Coboară luna peste stele, ferind luminii, o umbră trece,
Alte iluzii efemere, alt asfințit și o noapte rece…