Melancolie Nocturnă ( 2 )

 

Scrisoare către Dragoste

Din pragul înalt al ferestrelor mele, ce-n ramă îmi înalță în perdele Sicriul,
Privesc Întunericul cum cade sub stele, iar vântul pe goană aleargă pustiul…
Pe Calea Luminii un lămpaș zace-n viață, vărsându-și amarul în licărul stins,
Abstractul se înfoaie în valuri de ceață, tabloul etern al celui învins.

Un vechi Orologiu trezit în simțire își poartă Tic-Tac-ul, un Șah taciturn,
În care Timpul deschide o poartă-n gândire, lăsând amintirilor liber un drum…
Ușa Cămării gemând se lovește, un scrâșnet nervos de lemn învechit,
Podeaua umbrită sub tocuri trosnește, îți numără pașii în Asfințit.

Ascunde-ți privirea, tăcerii din palmă și uită-ți cuvintele în albul nescris,
Citește-mi cafeaua îndulcită cu teamă nu-mi șterge din gânduri Visul Ucis.
De ce te-ai întors să fărâmi azi, în mine, Piatra ce Inima-mi ține pe loc,
Uitai ce înseamnă Suferință, Iubire, și Sufletul gaj, amanet la Noroc…

Mai lasă-mi secunda amarului Cuget și umbrele toate în neguri sortite,
Nu întoarce Clepsidra ce frânge cu vuiet Cutia Pandorei vie în ispite…
Căruntă mi-e barba și tâmpla sub riduri, te du unde-i crângul tânăr și verde,
Mi-e lemnul uscat, cu noduri, sub ziduri chipul mi-e veșted și nimeni nu-l vede.

Din pragul înalt al ferestrelor mele, când luna își pierde chipul în nori,
Ascund Întunericul după perdele și-mi las tăcerea să se stingă în zori…
O liniște gravă la mine-n Cămară și Ceasul și-a frânt ticăitul dogit…
Închide-voi ochii până deseară… când Timpul va cerne un nou Asfințit.

 

844e4c960affde46d15e9939d5dac840