Melancolie Nocturnă ( 1 )

 

Se lasă seara peste zări, în valuri de tăcere,
Amurgul fără îmbrățișări singurătate cerne…
Îmbracă-n umbre orice chip, ferindu-l de lumină,
Nici Luna nu mai are timp să oglindească-n tihnă.

Căzută Iarna, în genunchi, adună dintre stele,
Din gerul ars un vechi mănunchi de ploi și ploicele…
Ar vrea să urle-n friguri reci, să înghețe tot pământul,
Dar Primăvara pe poteci i-a scuturat avântul.

Din depărtări se-aude trist o falsă simfonie,
Un Vânticel ce-a rătăcit cu vuiet surd adie,
Adie în sus, se-aruncă-n jos, se pierde pe răzoare,
Dar jocul lui viu și nervos se risipește-n zare…

Aleea în strajă de salcâmi, ce își trăiește veacul
Măsurând pași pe caldarâm, înconjoară Lacul…
O bancă gri în lemn uscat, și valuri cât cuprinde,
Îmi poartă gândul spre păcat de toate cele sfinte…

În luciul apei simt cum cresc, în vers de poezie,
Doi ochi căprui ce viu zâmbesc, nocturn, melancolie…
Și sufletul mi-e cald, voios, fără motiv anume,
Când dintre gânduri tu ai fost o noapte, fără nume…

Ce mi-ai lăsat din ce-am dorit, bătrânul Timp va șterge,
Eu voi rămâne-n Anotimp, ca veacul ce va trece…
Dar mi-ai adus fără să știi ce așteptam de-o viață,
Nocturnele Melancolii să iasă de sub gheață.

(mulțumesc pentru melodie… doar verde)