Aproape Iarnă… ( Rătăciri nocturne)

E liniște în jur, e noapte… Pe străzile de-acum pustii,
Mai rătăcesc la două șoapte, sub felinarele târzii…
Cum frigul mă pătrunde-n suflet, în abur gros pierd o suflare,
Privesc spre geamul tău și cuget, că poate… dorul meu te doare.

Ai stins și ultima lumină, probabil șezi cuminte-n pat,
În timp ce inima-mi suspină, coșmarul unui vis… Treptat,
S-a întețit vântul de toamnă și vuietul îmi dă fiori…
Îți spun ”ADIO”, dragă doamnă, eu merg cu Luna… sus, spre nori.

Feresc o lacrimă, strâng ochii, pornesc și pasul fără grabă,
Sub a întunericului rochii mă pierd târziu, singur în stradă.
Pe luciul unui lac în valuri, în franjuri spulber amintiri,
Lumini și umbre râd pe maluri, când drame nasc din mari iubiri.

Pe cerul plumburiu cad stele, ce norii par a risipi,
Cu toate gândurile mele, sper împăcare într-o zi.
Nu te-am uitat, dar te voi ține cu lanț și lacăt încuiată,
În întunericul subțire, sub care vocile n-au poartă…

M-așez pe banca noastră veche, să sorb o ultimă țigară,
Vântul îmi poartă spre ureche, o armonie de chitară…
Tai fumul gros cu o privire cu rădăcini prinse-n trecut,
De-ai FI, n-ai fi o amintire, ci doar o palmă și-un sărut.

Azi mă gândesc cu nostalgie, că voi mai șterge încă un an,
Din viața mea și-așa pustie, prin care toate trec în van…
E liniște în jur, e noapte… Și străzile par poezii,
Dau iz de vin și mere coapte, nocturnelor melancolii…

feeling_alone_by_shebimechs-d545egy