Vuiet…

…Aud chemarea ta în noapte și mă cutremur de durere,
Căci am plecat uitând de toate lăsându-te în chin și fiere…
N-am așteptat să vină ploaia, m-am dus cu primul vânt în zare,
Lăsând pe masă goală foaia, cuvintelor ce n-au culoare…

Nu ți-am știut a-ți pune în rânduri mesajul trist de încheiere,
Aveam în minte atâtea gânduri, dar nicidecum ”la revedere”,
Nu am știut să-ți scriu cuvinte amăgitoare în blândețe,
Am tot sperat mereu la clipa când o să-ți dau din nou binețe.

…M-am dus, și am luat cu mine, desaga fără amintiri,
M-am dus, sunt trist și nu mi-e bine, lipsit de orice povestiri…
Nu mai zâmbesc în zi cu soare, nu mai alerg prin ploi mărunte,
Când totul fără tine doare și nu e nimeni să m-asculte.

Mai trec din când în când pe strada unde un singur felinar,
Îmi luminează toată graba, pe sub fereastra ta-n zadar…
Nu mă opresc pornit de teamă, nu îndrăznesc să-mi urc privirea,
Să retrăiesc aceeași dramă, ultim capitol, despărțirea…

…Se schimbă două anotimpuri, pe suflete cad veșnici ploi,
Iar cenușiul de pe chipuri, adulmecă toamna din noi.
Pășim pe drumuri oarecare, singuri, străini, în decădere,
Cu inimile sfâșiate de răni ce nu mai dau durere.

Ne-am consumat iubirea toată, între cuvinte fără rost…
Iar Timpul trece și nu iartă pe cel ce veșnic a fost prost…
Ne-am sugrumat iubirea singuri având mărețe supărări,
Acum în casă stăm, în friguri, pierduți în gânduri… și așteptări…

dfa2eecc173632e487dc0e06b8e24275

Anunțuri

28 de gânduri despre &8222;Vuiet…&8221;

  1. E frumos sa vezi ca cineva s-a gandit la tine, e frumos sa vezi ca, desi nu cunosti real pe nimeni, se leaga prietenii virtuale pline de frumusete…este usor sa te gandesti ca toti prietenii virtuali care iti trimit comentarii … se gandesc la tine, e frumos si parca nu te mai simti singur. Iti multumesc prieten drag, ca pentru o clipa te gandesti la mine si ca vrei sa imi faci o bucurie. Toti avem prieteni, toti avem cunostinte, dar viata, de multe ori, nu ne lasa sa luam legatura cu ei de cate ori vrem, aici in fiecare dimineata si seara ne salutam cu impresii si imagini virtuale. E FRUMOS si PLACUT daca totul e civilizat si cu bun simt! O seara minunata dragi mei!

    It’s nice to see that someone thought about you, it’s nice to see that even though you do not know anyone real, virtual friendships full of beauty … is easy to think that all your virtual friends send comments … think of you is beautiful and if you never feel alone. Thank you dear friend, that for a moment and think of me as you do me a joy. We all have friends, we all have knowledge but life often leaves us to make contact with them whenever we want, here every morning and evening greeting impressions and virtual images. It’s beautiful and pleasant if everything is civilized and good sense! A wonderful evening my dear!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s