Din ochii celei care nu cuvântă, două scântei s-au stins pe veci!
Ducându-ți mâna peste tâmplă, aduni în palmă gânduri…Ștergi…
Stai cufundat în jilț, cu teamă, să te ridici ai vrea… dar poți?
Clar, liniștea prinde să geamă, înlănțuindu-se de porți.
Tu o privești cum în văpaie, roșul din păr, în flăcări vii,
Se încolăcește în odaie… Jocuri de umbră și stihii…
N-ai vrut s-alegi singur destinul și te-ai închis în voia sorții,
Acum în cupă ai veninul din sticlele singurătății
Freamătul vântului, un șuier, prin noaptea neagră și vâscoasă,
Pierdut-a doina ca de fluier și mângâierea armonioasă.
Turcoazul ochilor din suflet, te sapă crud stârnind durere,
De-ai fi avut două cuvinte, n-ai suferi azi în tăcere…
Perdelele se umflă-n valuri, lumini se nasc și mor în clipă,
Încremenită în idealuri, iubirea ta stă împietrită.
Nici un răstimp nu poartă cheie și nici o șoaptă nu răzbate,
Când ți-ai dorit n-ai vrut să steie, când ea te vrea nu se mai poate.
Atâtea gânduri… toate semnele de întrebare le-am agățat într-un cui, iar ușa…?
Melancolii Nocturne 