Povestea Tăcerii din ochii Ei…

 

Liniștea ce cade-n zare, în valuri și-oglindește chipul,
Fără nici o tulburare, cerne fir cu fir nisipul…
Stâncile în albul sării, pironesc lumina-i udă,
Luna dă sărutul mării, vântul… doar o voce surdă.
                                                    … țipă, nu vrea s-o audă!
 

Țesătura de mătase, îi pierde umăru-n cădere,
Gândul coase și descoase, fără pic de mângâiere,
Lasă șoapte aburinde, dintre buze în suflare,
Două sărutări succinte… două sărutări, bizare…
                                         … o deschid ca pe o floare…

 

Carnea frige-n neputință, dorul mistuie o chemare…
Totu-i foc, focu-i dorință, iar dorința încă o doare.
Se agață de-întuneric și de umbra ce-o ascunde,
Pe tărâmul luciferic, unde nimeni nu pătrunde…
                                        … valuri zvâcnesc furibunde!

 
Noaptea, pe Tărâmul Lunii, unde visele n-au soartă,
EA e Universul lumii, iar Străinii bat la poartă.
Numai unul peste ziduri, reuși să se avânte,
De-atunci fruntea poartă riduri,  inimii ce vrea să cânte…
                                                            … în Tăcere, șoapte blânde.

Crud, un tremur în clipire, două lacrimi arse-n sare,
Brăzduiesc în amorțire, Roșul arde în candoare.
Sufletul setos de ură, se învăluie în frică,
Inima nu mai e dură, in făptura ei cea mică…
                                            … crește blândă, se ridică.

                                              
Își așează în cătare, ochii celui ce-o citește,
Țintuind orice mișcare, inimii ce o robește,
Își lasă Răul să se scurgă, dintre gene pe obraz,
Și Speranța se aprinde în flacăra lămpii cu gaz…
                                                … rătăcită pe pervaz.

 
Timpul preț de trei secunde, pierde pulsul fără viață.
Soarele, lovind, pătrunde în Universul Ei, în ceață.
Tâmpla și-o proptește caldă, în pieptul zidului și-l frânge,
Și lumina-i se revarsă, în ochii însetați de sânge.
                                                    … Întunericul, va plânge…

 
Din fereastra dinspre mare, se deschide o nouă lume,
Universul are soare, fiind flămând de noi cutume…
Totuși parcă nu se simte, diferită în culoare,
E la fel ca înainte! Ceru-i mai albastru în zare…
                                                  … tot Tăcere, tot o doare!

 
Clar din neființă-i felul, clar sortită-i fu Tăcerii,
Își puse negura pe umeri și-așteptă căderea serii…
Poate-n vise e Regină, peste un Univers în viață,
Lumea ei în gând suspină, învăluită tot în ceață…
                                         … resemnată, în Speranță!

 

tumblr_mdb7rpMcaR1rfxzl1o1_500

Anunțuri

13 gânduri despre &8222;Povestea Tăcerii din ochii Ei…&8221;

    • acum nu mai stiu… in general cuvintele mele sunt regrete… nu sunt frumoase… si suna a depresii… cineva chiar mi-a spus… ca nu fac altceva decat sa agit ape si-asa tulburi in sufletele oamenilor. asa ca m-am gandit si am luat odecizie. de-acum doar citesc… nu mai imi pierd mintile-n cuvinte.

      Apreciază

      • Tu scrii foarte bine, Mishuk, trăirile unei persoane, care nu sunt fabuloase ci umane.
        N-ar trebui să asculţi de nimeni, pentru că niciodată nu-i vei împăca pe toţi, întotdeauna se vor găsi critici, cârcotaşi şi n-are sens să-ţi consumi energia ascultându-i, când tu trebuie să scrii! Ai tu acest har şi trebuie să-l fructifici.
        Ascultă-ţi inima şi fă ceea ce simţi tu.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s