Când Marea sărută Cerul

 

Din ciclul  ” 12 Scrisori Sinucigașe ”
Scrisoarea 8
Când Marea sărută Cerul

 

Dek Dey,
București, 05.07.2013
Vineri. Ora 4.00

Scumpa Mea Lorelei,

Vântul dimineții îmi răscolește părul… Mi-am despletit Codița și adulmec aerul rece ce-mi curăță chipul de lacrimi. Ai plecat, oare a câta oară Lorelei? Zâmbesc cu inima. Zâmbesc, pentru că știu că acolo undeva, nu atât de departe, ești tu, într-un pat, dormind netulburată de vise. Eu încă nu pot… Eu încă nu știu cum să fac să dorm… Dar am liniște, am Tăcerea Ta.
Azi, mai mult ca niciodată, îmi ești neprețuită. Și spun asta nu doar pentru că îmi lipsești, ci pentru simplul fapt că nu îmi mai ești. Nu îmi mai ești TU, așa cum îți sunt EU. Un suflet Bun…
Au trecut 3 săptămâni de când ți-am scris Ultima Scrisoare și în tot acest timp mi-ai așezat Răspunsul pe buze ca o dulceață amară. Tâmpla ta zvâcnește în așteptarea unor rânduri care să-ți aducă motive de ură și poate de gelozie… Dar nu,  asta s-a schimbat demult, și acum îți sunt cuminte, și toată Liniștea mea există ca o nemărginită Tăcere.
Lorelei, eu cred cu tărie în Tine chiar dacă tu ai renunțat. Ești Frumoasă micuța mea, chiar dacă pentru tine oglinzile sunt vrăjite, ele neavând puterea să îți descopere adâncul unui suflet minunat. Eu însă DA, pot, și privind în tine, mă simt și eu frumos. Împreună suntem frumoși, amândoi
Lorelei, când mă gândesc că ai ales să te ascunzi în spatele unor fantome din trecut ce ne vor bântui viitorul o viață întreagă, nu pot să nu mă gândesc și să văd cât ești de copilă, de naivă… Să fie oare Viitorul Nostru imposibil? Nicidecum… așa că îți zâmbesc cu Inima dintr-o poză pe care tu nu o știi. Nu e acel zâmbet fals pe care te aștepți să-l întâlnești pe chipul meu, cum se mai întâmplă uneori, e acel zâmbet pe care ochii tăi de broscuță îl adoră.
Lorelei, Te Iubesc, așa cum Marea împlinește Cerul împreunându-se în orizont.
E aproape Dimineață. Lumina crește printre blocurile cenușii dar Tu încă-mi ești Atât de departe.  Privesc pe cerul negru cum toate stelele strălucesc, dar niciuna dintre ele nu poartă lumina zâmbetului tău. Ți-am spus vreodată cât sunt de fericit când zâmbetul ți se așează pe chip?
Lorelei, m-ai părăsit și azi, uitându-mă în mijlocul unei străzi printre lacrimile ce-mi ard obrajii. Nu-mi pare bine că nu-mi pare rău, însă asta îmi spune încă o dată că inima mea zvâcnește în ritmul pașilor tăi. Te vrea, te iubește și te dorește o viață întreagă, să îți cuprindă degetul beteag…cu sărutări.
Sâmbăta aceasta va trece… În singurătatea ei, voi fi eu cel ce va umple golul unui vis ce nu va mai avea parte de împlinire. Tu unde-mi ești?

Afară bate vântul și soarele se-ascunde,
Nu-mi simți deloc cuvântul ce-ți tulbură, pe tâmple,
Privirea care-ți cade în golul absolut.
Nu-ți sunt târziu în noapte, dar viu să te sărut.

M-ai pus pe culmi departe, să nu mă poți ajunge,
Tu singură, cu frica, în întuneric stai, nu plânge,
Că eu îți sunt alături, gonit în depărtări,
Nu pot cădea din vârful năprasnicei uitări.

Să fie doar o clipă ce o depășești cu frică,
Iar visul vine sigur, tu tremuri te simți mică,
Și fii cât poți cuminte și totul va fi bine,
Un gând o să te-alinte voi fi într-o zi cu tine…

Soarele se simte sus, dar nu-și arată chipul. Vântul, norii, stelele, cerul și marea sunt lângă mine, prietenii mei, Lorelei, de ce-mi exiști doar în gânduri?
Te iubesc, te iubesc, te iubesc…
Pe curând, micuța mea…

 

DSC08581

Anunțuri

30 de gânduri despre &8222;Când Marea sărută Cerul&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s