Scrisoare surdă…

 
Să laşi, peste fereşti, cortina,
În întuneric să te-mbraci,
S-ascunzi de ochii goi, lumina,
Un strigăt mut, pe care calci.
 
S-acoperi cu a ta tunică,
Oricare umbre, rătăciri.
Să strângi din viaţa noastră mică,
Iluzii, sumbre fericiri.
 
Să ne aduni, perechi, în tine,
Atâtea suflete ce ard,
Păcate stinse în suspine
Cu flăcările-n care cad.
 
Să legi a lumii largă gură,
Prejudecăţi în orizont,
Cuprinzi desăvârşirea-n mână,
Asemeni unei mingi de foc.
 
S-o stăpâneşti fără povară,
La vremuri grele s-o atingi,
Să nu mă-ntrebi în fapt de seară…
Tu, suflete, mai ştii să plângi?
 
 
Și Gongul a sunat pentru ultima dată, cortina căzând pe scena pe care o viață mică, trăită-n doi, și-a spus povestea. Din primăvară până-n toamnă, printre zâmbete și lacrimi, ne-am scris cu bune și rele la un loc, nuvela teribilă cu iz de dramă.  
Ne-am dat jos măștile, ne-am șters machiajul, ne-am scuturat de praf și am redevenit acei doi oameni simpli, banali necunoscuți.
Actorii au murit…
Pe rând, ne-am închis sufletele unul spre celălalt și am lăsat tăcerea să ne adoarmă amintirile până ce, într-un final, uitarea ne va aduce liniște în prag de Crăciun.
Privesc apăsat, Creionul care s-a oprit din însemnarea acestor rânduri, și te întreb Cetitorule, oare această liniște chiar este Liniște?
TU așa o numești, dar Eu, unul, o simt mai mult ca pe un zbucium sugrumat, o dorință sufocantă de a alerga spre Tine…  Iar Tu nu vrei să mai fii nicăieri, nicicum  pentru mine și-atunci mă-ntreb, nebun, înspre care orizont să mai alerg?
Acum, Amândoi ținem drumuri diferite, fără să știu ce gândești, fără să știi ce gândesc, fără să știm unul de celălalt.
Merg orbește, pe străzi întortocheate, hrănindu-mă cu bucuria oamenilor din jur și oftez. Oftez așa cum oftam de fiecare dată când, ținându-te de mână, câdeam pe gânduri fără să  știi de ce am ochii triști.
E primul an în care mirosul crud de cetină mă mișcă cumva. De fapt mă doare… E primul an în care mi-am dorit brad, mi-am dorit colinde și cadouri, e primul an în care mi-am dorit să trăiesc un Crăciun adevărat.
Zâmbesc citind aceste rânduri și mă minunez de mine gândindu-mă că chiar am îndrăznit să visez la așa ceva… Creionul Galben e de vină cu siguranță pentru toate iluziile pe care le trăiesc.   Și e de la tine…
 
Zilele trec, una câte una, pe calendar,  întrebându-mă ce mai faci. În fiecare zi, la fel… Privesc pe telefon, nici un mesaj care să-mi tulbure-n vreun fel simțirea.
Aș vrea să te caut pentru că știu unde ești, dar la fel de bine știu că Tu nu vrei asta, pentru că oricât de mult ți-ai dori nu mă poți avea în viața ta… Ai ales singură, spui tu…
”Nu mă iubești, nu m-ai iubit și vrei să pleci.” Așa mi-ai spus ultima oară și tot atunci ai spus că Tu nu știi să minți… Și chiar te cred… așa cum știi tu că eu te cred. Ți-aș mai aminti și alte lucruri… dar la ce bun?
 
Afară Ninge liniștit.
Privesc de la geamul ferestrei cum Luminile se sting una câte una iar somnul întârzie să apară. Încă o noapte fără stele, îmbracă orașul în întunericul posac. Un zeu bătrân pare să plutească deasupra caselor cărând cu el un sac de vise… Al meu se pierde printre ele…
 
topeşte-mi arsura ce-mi arde pe buze,
pătrunde-mă-n suflet, cu taine ascunse,
şi soarbe-mi nectarul într-o suflare,
plin de dorinţă în braţele tale.
în ochi, văpaia, mă-mpinge spre tine
Şi buzele mele nu-şi pot abţine,
pofta de carne, setea de sânge,
din dulcele tău ce începe a curge,
păcatul e-n fapt, durerea cedează,
semnele tale pe spate-mi crestează,
carnea ce frige, încinsă-n sudoare,
aprinsă cu flăcări de buzele tale.
şi nu-mi pot deschide ochii o clipă,
când pleoapele mele sunt o ispită,
când dorințele tale muşcă din mine,
fiori ce îmi scutură întreaga simţire,
mă leagă de patul ce-mi pare prea mare,
mă leagă de tine ce-mi stai sus drept soare,
dintre cearşafuri ca două petale,
e vis ori aieve…în brațele tale…
 
Un aer rece îmi scutură genele de plumb și sufletul din amorțire. E trist, e efemer, e o simplă visare. Și m-ai încurajat mereu, crezând în mine. Visez și azi în culori și mă-ntreb, atunci de unde vine tot golul acesta imens ce-mi umple stomacul?!
Din poezie, melancolie și din tristețe… Probabil acesta e răspunsul cel mai apropiat de adevăr.
Cândva, nu demult, am vrut să renunț la a te mai scrie în versuri. Și mi-au căzut pe umeri reproşuri, cum că ai fi, cum că n-ai fi, dar poate că răspunsul era evident în ochii mei. Lacrimi.
În mine nu ești decât un strigăt al durerii interioare, un urlet sfâşietor ce-mi sfârtecă liniştea pe care nu o regăsesc decât în cuvintele prin care îți spun cât te iubesc.
Când mă făceai fericit, nu simțeam nevoia să te scriu din egoism, să nu risipesc o secundă din bucuria de a te iubi în fiecare zi… Iar azi, nimic nu s-a schimbat.
Crăciun Fericit…
 
tumblr_lmhdu6cljl1qajjdco1_500_large
Anunțuri

6 gânduri despre &8222;Scrisoare surdă…&8221;

  1. *˚°。°*。°*。★*˚°。°*。°˚°★*˚°。°*。°*★*˚°。°*。°*★
    _██_*˚°。°/ ♥ \*˚°。°*。°*★ Wishing You All ★*°˛
    (´• ̮•)*.。*/♫.♫\*˛.*˛_Π_____ °* A Merry Christmas and *°.°
    ( . • . ) ˛°./• ‘♫ ‘ •\.*./______/~\ ♥ A Happy New Year ♥*
    (…’•’.. ) *˛╬╬╬╬╬˛°|田田❤|門|╬╬╬╬╬ *˚°。★˚*˚°。★

    Apreciază

  2. Chiar şi citind, ori de câte ori timpul ne permite, blogurile ce ne sunt dragi şi apropiate sufletelor noastre, nu poţi niciodată să ştii ce anume şi-a aşternut pe foaia cu dorinţe pentru 2013 cel/cea care se află “în spatele” cuvintelor frumoase şi a gândurilor bune împărtăşite. De aceea pare o misiune practic imposibilă să „personalizezi” un mesaj de sărbători, să cauţi să exprimi în cuvinte potrivite wish-list-ului fiecăruia ceea ce anume doreşti să transmiţi pentru noul an. Iar de mesaje „tip” ce tind a „păcătui” prin a transmite urări seci, comune, lipsite parcă de suflet şi căldură, n-am vrea să „abuzăm” pentru că am dori să simţiţi căldura şi gândurile bune pe care încercăm să le transmitem.
    Aşa că o să spunem simplu : sărbători cu bine şi un an mai bun ! Şi multă, multă sănătate !

    Apreciază

  3. In primul rand vreau sa laud modul tau de traire a sentimentelor. Nu stiu cati mai au curajul sa isi dea voie sa simta asa. Sufletul tau se oglindeste atat de bine in ceea ce scrii…..felicitari, felicitari, felicitari. Si din toata inima mea, sper ca anul ce vine sa iti duca sufletul pe cele mai inalte culmi ale fericirii asa cum meriti.. Un an nou mai bun ca toate !

    Apreciază

    • Bună Cleo… aici nu mai e vorba de curaj… deloc. sunt un om ca toți oamenii ce simte nevoia de a refula gânduri sentimente… și altele… când ți-e frică să vorbești deschis, sau în lipsa unui prieten în care să ai încredere… când ești introvertit… găsești mijloace. eu… încerc aici… ceea ce scriu eu place în general oamenilor care au trăit sau trăiesc din sentimente asemănătoare… ce fac eu nu e literatură… ce fac eu e degeaba… mai mult un fel de ”hai la psiholog”…. despre fericire… pot spune că am trăit-o cumva…cândva…acum e loc de melancolie… am avut un an prost…a început prost și se pare că se termină și mai prost… Dar tot răul spre bine cică ar fi.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s