Cristina – Prima întâlnire

 

208889_386585971394953_186345329_n

„ Şi mi-ai lăsat ca ultim dar, Tăcerea…
Ce poate fi mai crud în jocul fals al umbrelor de pe perete, decât toate acele gânduri pe care încă nu le ştim, şi care fără cuvinte se răsfrâng surd în inimile noastre. Nu ştiu de ce îmi ceri s-aştept pe jumătatea unui drum ce duce către nicăieri când tu m-ai rătăcit de tine şi ai închis ochii, sufocând în amarul lacrimilor grele toată liniştea din suflet. De câte ori am găsit calea Înapoi, de-atâtea ori mi-ai întors paşii dinspre tine lăsându-mă amărât în negurile sumbre ale uitării…
Te doare chiar atât de rău să îţi aminteşti de mine??? ”

Privesc în gol, nemulţumit, la cele câteva rânduri pe care am reuşit să le adun pe hârtie. În inima mea cuvintele curg ca un potop, dar mâna se încăpăţânează în opoziţia ei de a scrie mai departe. Simt cum, pe tâmpla lipsită de odihnă, pulsaţia istovitoare se transformă încet-încet într-o angoasă nefirească.
Închid ochii şi ascult cuminte vocea întunericului ce cade în imagini peste toate gândurile mele, lăsându-mă pierdut într-o minunată toropeala matinală.

„ … Cu paşii ameţiţi, în iz de bere, am primit această dimineaţă ca o dulce binecuvântare. Nouă nopţi s-au scurs la rând sub apăsarea unui singur gând: Nouă zile fără Tine.
Ajuns acasă şi plictisit de lenea ce domnea ca o regină între cearşafuri, m-am grăbit să te caut, ştiind că eşti acolo, pe facebook, aşteptând cu respiraţia tăiată să te întâmpin simplu, cu un salut.
Aveam emoţii şi acum, ca de fiecare dată când am încercat să fac un pas spre tine, iar ţie, totul îţi părea aşa firesc. Mi-am mai  aprins o ţigară, am tras un fum şi m-am deschis spre tine.
Tu ai răspuns…
Ca doi copii de grădiniţă ne-am certat pe o jucărie, ce nu avea să fie a noastră, niciodată. De când te ştiu, un singur cuvânt ţi-a fost prieten, l-ai îmbrăţişat cu căldură şi nu i-ai dat drumul, făcând din el un zid pe-ale cărui metereze arar am reuşit să le răzbat. Acel mare „NU” era pe punctul să ne rupă chiar înainte de a începe.
Ca toate ale noastre de pân` atunci şi această dimineaţă a început cu o mică dispută. Să vină totul de la tine-mi doream eu, iar tu, sub impulsul nerăbdării, grăbeai lucrurile pe un făgaş firesc. Urma să ne întâlnim în 20 de minute, pentru prima dată, singuri, noi.
Frica, panica, emoţiile, îmbrăcau forme de gânduri ce se îmbulzeau să explodeze în mintea mea cuprinsă de nelinişte. Am înghesuit în rucsac pe fugă câteva din lucrurile ce credeam că ne-ar putea fi utile în mica noastră escapadă şi am alergat pe scări spre punctul de întâlnire.
Am răsuflat uşurat văzând că nu am întârziat, un lucru nespecific mie, şi în clipa următoare te-am zărit. Pe chipul meu aceeaşi atitudine de care nu puteam să mă detaşez: aroganţa, pe chipul tău în schimb, lumină, şi toată pleca dintr-un singur loc: Zâmbetul tău. .
Ne îndreptam unul lângă celălalt spre Parcul Circului fără cuvinte şi mai ales, fără a ne ţine de mână deşi-mi doream enorm… Drumul mi s-a părut atât de lung şi gândul că ar trebui să spun ceva nu îmi dădea pace. M-am mai liniştit când, ajunşi în parc, ne-am oprit feriţi la umbra unei sălcii, am scos pătura şi ne-am făcut comozi. Un micro-prânz servit la iarbă verde, ne-a mai domolit stomacul ce începuse să turuie asemeni unui motor de rablă ruginită…
Întinşi, cu faţa ferită de soare, ne adunam gândurile, fiecare în propria-i tăcere. Aş fi vrut să-ţi spun că te vreau, dar mi-era teamă să nu întâmpin un nou eşec. Am închis ochii căci nu puteam să te privesc. Aş fi vrut să te sărut, dar niciodată nu am fost un tip îndrăzneţ în dragoste.
Cuvintele goale ce încropeau banala noastră discuţie ascundeau de fapt mari emoţii. Amândoi fierbeam pe dinăuntru, dar niciunul nu făcea primul pas. Ne-am şicanat şi tachinat un pic, cu atingeri timide, dar nimic mai mult.
Răcoarea se lăsa o dată cu apropierea serii. Minutele lungi de tăcere, păreau acum clipe prea scurte ştiind ce urmează. Ai amânat şi chiar întârziat momentul de final, crezând că nu observ, dar nu ne-am ales decât cu regretul că niciunul dintre noi nu face nimic…
Ne-am despărţit în nota cu care am început. Un zâmbet blând pe chipul tău lumina un pic aroganţa de pe chipul meu…
Şi nici acum nu ne-am sărutat… ”  

Poate că amândoi am fost prea cuminţi pentru doi oameni maturi ce orbitează în jurul a trei decenii din viaţă.
Povestea noastră a început să-şi umple paginile cu romantismul unei iubiri adolescentine pe care foarte probabil nu am trăit-o la vremea ei.
Ani la rând m-am simţit un vânător prin definiţie, obsedat de control şi perfecţiune. Acum, lângă tine, am descoperit o altă faţă a lumii mele.
Lumea aceea în care tu eşti Centrul Universului. 
Te iubesc, Cristina!

„ Sunt un Săgetător prea mic, pentru Racul la care râvneşte…”

 

Sfârşitul părţii a doua… 

 

are-beautiful-girl-shine-sun-Favim.com-226644_large

Anunțuri

7 gânduri despre &8222;Cristina – Prima întâlnire&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s