„ …Nu poţi închide uşa în faţa timpului, la fel cum nu poţi ascunde dragostea atunci când ştii c-o simţi… Nu pot să te ascult când îmi vorbeşti de ură şi nici să te-nţeleg când spui că te rănesc crezând că totuşi un NOI poate exista.
Te pierzi între cuvinte şi îmi ceri răbdare, ştiind că de fapt nu cauţi decât să îmi ucizi iubirea, atâta doar cât să îţi revină ţie povara de a duce mai departe, în tăcere, off-ul tragic al poveştii noastre. Dar eu te ştiu cum eşti şi nu am să te las…
În egoismul tău fanatic ai fi în stare să rupi bucăţi din viaţă, să le aduni cu grijă într-un sertar şi să le încui acolo în speranţa că poate într-o zi vei reuşi să uiţi de ele. Şi câtă dramă ai adunat, prin câte încercări te-ai strecurat, măcar de ar fi fost să fie vreunuia dintre noi mai bine.
Nu. N-a fost vina mea, nu şi de data asta, şi cu siguranţă nu a fost nici vina ta.
Îţi ceri iertare deşi eu nu am ce să-ţi iert. I-ai ales pe ei şi nu te judec. Să nu o faci nici tu… Te iubesc. ”
Sunt ultimele gânduri pe care le mai aştern pe foaie înainte ca, obosit, să mă întind pe canapea. Întunericul din jur pare cu atât mai negru cu cât sufletul meu înveninat îmi picură tâmpla cu apăsarea grea a unei migrene târzii, de noapte.
Azi m-ai lăsat zâmbind pentru că aşa eşti tu când te întâlneşti cu mine, un pic copil, un pic adult, un pic din fiecare. Aveai nervi şi erai supărată şi cu toate astea în ochii tăi se mai citea ceva… Ceva ce mie îmi dădea putere, curaj şi încredere. Şi-apoi ai plecat, dar nu înainte de a-mi mai lăsa pe buze o brumă de speranţă.
De ce m-ai sărutat?
Primăvara zumzăia în culori de forfotă, în iz de verde crud, şi viaţa Ei părea simplă şi în bonton cu anotimpul. Rutina zilnică, un job de perspectivă, puţinii prieteni şi escapadele montane îi împlineau acel trai liniştit în care se complăcea să spună că îi este bine. Dimineţile rătăcea prin mall-urile bucureştene iar după-amiezile le risipea în bar la darts şi bârfă alături de veşnicele ei însoţitoare.
Un singur amănunt o zgândărea când şi când, culminând cu o brazdă umedă pe obrazul cald şi rumen. Era singură.
În acele momente se retrăgea în sine, ferită de ochii lumii, şi cu faţa în pernă dădea frâu liber lacrimilor ce-şi vărsau potopul în ţesătura moale.
Trecură 31 de ani de când a deschis întâia oară ochii şi de atunci a căutat cu sete izvorul ce avea să o desăvârşească ca femeie.Nu i-a fost uşor să treacă peste bune, peste rele şi a ales cuminte să-şi aştepte ursita însă Destinul deseori e crud şi te scufundă-n ape tulburi până la înec. Nici de data asta nu a fost să fie altfel…
„Cum ai ajuns să mă iubeşti?” e chiar şi pentru mine o enigmă.
Ne întâlneam în fiecare sâmbătă, într-un locşor boem, când tu îţi însoţeai verişoara la cursuri de chitară. Pe laturi opuse, la mese străine, fără a rosti măcar o silabă mută a unui salut, împărţeam priviri, ca doi boxeri ce se studiază în aşteptarea primului gong. Niciunul nu îndrăznea să facă primul, un pas spre celălalt cu atât mai mult cu cât amândoi ne agăţam gândurile în curba unui semn de întrebare. „Cine eşti tu?”
Sorbeai cafele şi înecai în fum un întreg pachet de emoţii şi frisoane. O bere fără alcool şi un zâmbet ce parcă lumina cu adevărat cămăruţa în ciuda becului de 40, era tot ce puneai pe masă lângă eternul pachet de Kent8.
Eu, de partea cealaltă, te scandalizam cu aroganţa ce o împresuram în mediul din jur, stârnindu-ţi totodată curiozitatea. Sprijineam mereu o chitară verde în braţe dar nu spuneam nimic. Fumam, tăceam şi te priveam.
Te intrigau şuşotelile mele cu „vecinul” cel veşnic plictisit. Te intriga faptul că ne dădeam mesaje deşi stăteam unul lângă celălalt, izbucnind apoi în ropote de râs. Vedeai ceva în mine fără să ştii că eşti pe punctul de a te otrăvi cu dulceaţa fructului interzis…
Un joc de cărţi ne-a pus la aceeaşi masă pentru întâia oară. Un joc de cărţi pe timpul căruia Rivalul meu de moarte se gudura ţanţoş prin braţele tale şi tu îl răsfăţai. Întregul meu univers se modulase devenind Furia ce se descărca în tunete acustice pe corzile de metal ale unei chitări de împrumut şi în speţă, acid în orgoliul Ralucăi. Degeaba am câştigat jocul dacă Răutatea şi Aroganţa au fost cartea mea de vizită cu care m-am desfăşurat de-a lungul întregii seri. Mai târziu aveam să aflu că de fapt era doar Gelozie.
În tot timpul ce a urmat Inima mea a fost un uragan de sentimente peste care frustrarea a ieşit în faţă. Atâtea reproşuri s-au strâns în cearşaful pe care-l strângeam în pumni încât nu am mai reuşit să dorm în acea noapte. Gândul mi-era la tine şi la faptul că am dezamăgit încă o dată. Tremuram de emoţii între suspine. Şi timpul s-a oprit lasându-mi Frica ce m-a cuprins cu totul…
Sfârşitul primei părţi.
Frumos scris;-)
ApreciazăApreciază
mulţumesc pentru apreciere… deşi mi-aş fi dorit să nu fi fost nevoit niciodată să scriu această poveste.
ApreciazăApreciază
Simțiri profunde, zbateri și durere răzbat din rîndurile tale – frumos…
ApreciazăApreciază
mda… despre ce oare am scrie dacă nu ar exista iubire? sună fatidic… dar asta e… iubirea te face să simţi cu adevărat durerea!
ApreciazăApreciază
Cling! Ia si doi bulgari! hahahahh!
ApreciazăApreciază
sunt duuuuulci! 🙂 m-am specializat pe paste!!!!
ApreciazăApreciază
Bun, bun cu paste! hahahaha!
Eu le fac cu sosuri albe, evident!
ApreciazăApreciază
🙂 alb sau roşu… ce contează… eu ştiu doar atât! dacă mai ceri o porţie sunt fericit!!!!
ApreciazăApreciază
Bine, vin la tine la o portie de paste! Intru in vacanta si in fiecare zi am sa merg la cate cineva! Eu vreau paste cu sos alb! Multumesc! Le fac eu, daca nu ai rabdare! Cling!
ApreciazăApreciază
Nu! În bucătăria mea eu sunt stăpân!!! Doar cafea dacă vrei să bei, trebuie să… Eu unul nu ştiu! Eşti binevenită oricând, vacanţă sau nu.
ApreciazăApreciază
Bine! Cafea! Si tu sa iti pui niste dopuri in urechi ca eu sunt foarte vorbareata! hahahahah!
Ce-ar fi!? Nu cred nici eu ce scriu aici! hahahah! Multumesc pentru ca m-ai primi in bucataria ta!
ApreciazăApreciază
Păi te primesc ăn bucătărie…dar n-ai acces decât la ibric!!!! Şi mie îmi plac oamenii care vorbesc! Mult! (Doar aşa să mai tac şi eu)
ApreciazăApreciază
Perfect! Fac o cafea destul de buna! hahaah!
ApreciazăApreciază
We are a group of volunteers and opening a new scheme in our community. Your website provided us with valuable info to work on. You have done a formidable job and our entire community will be thankful to you.
ApreciazăApreciază
de ce anume cristina?)
ApreciazăApreciază
se întâmplă uneori, în viață, să iubești… iubirea aceea poartă un nume, și… mai departe înțelegi tu…
ApreciazăApreciază
Frumos nume
ApreciazăApreciază
Iar numele tău este…?
ApreciazăApreciază
tot Cristina,
zic ca e frumos nume,
iar al tau?)
ApreciazăApreciază
Într-adevăr, un nume minunat. Eu, cel puțin, mă simt foarte atașat de el 🙂 mie, prietenii îmi spun mishu (cândva eram mishu canișu dar… m-am tuns) spune-mi ceva… interesant în rusă 🙂
ApreciazăApreciază
„для разговора глухонемых нужен свет” ceva în rusă, puternică frază, nuştiu de ce, dar îmi place, se traduce ca „pentru comunicarea dintre surdo-muţi este nevoie de lumină”
ApreciazăApreciază
Îmi place 😉 și observ și talentul tău în jocul cuvintelor 🙂 se leagă. Cine e surdul și cine e mutul?
ApreciazăApreciază
nu este joc, doar un motiv ascuns, autorul a vrut sa dea peste nas oamenilor care au uitat toate comoditatile ca sa vorbeasca intre ei, darnu o fac, insa cei cu dezabilitati fac orice numai ca sa interactioneze intre dinsii, pentru ei conversatia este un lux
ApreciazăApreciază
N-am înțeles… nimic :))))
ApreciazăApreciază
Da, asa si trebuie,
Asta demonstreaza ca toti suntem a naibii de diversi)
ApreciazăApreciază
Deci e de bine :))) e un alt mod de a realiza… cum e vremea dincolo de prut 🙂
ApreciazăApreciază
E vremea de dus acasa, insa toti se prefac ca mai au ceva de spus, de baut, ca sa mai steie, dar totusi plecam…plecam acasa. Nu mai ninge, cred ca vine inca o primavara)
ApreciazăApreciază
Îmi placi :))) e vreme de „acasă“ unde e cald și bine! Unde ești acum?
ApreciazăApreciază
Intr-un calvar, parca ma aflu)), credeam ca sunt acasa, insa doar mi s-a parut, am si eu de baut un ceai, si dupa plec afara,,,
La voi cum e vremea?)
ApreciazăApreciază
E frig, e ger… e votcă…
ApreciazăApreciază
Russian vodka?)), e populara si la noi, doar ca se zice ca e bautura celor disperati), am baut si eu vodka in viata mea
ApreciazăApreciază
acum ce să zic… speranțe se găsesc… la capătul drumului poți găsi doar fericire sau regrete 🙂 bănuiesc că știi și tu… ce zodie ești?
ApreciazăApreciază
Sagetator, dar tu?
ApreciazăApreciază
Săgetător… de-aici și învârtaeala din jurul cozii de departe 🙂 și asta explică și misterul din jurul tău… și magnetismul.Sunt săgetător… dar mai mare… cu mult, cred…
ApreciazăApreciază
Desi suntem sagetatori, asa-i ca fericirea poate fi gasita si in cei ce cred ca-s nefericiti?, de parca noi unde mergem acolo inmultim fericirea)), ma sint uneori ca un adevarat salvator…nustiu cine e mai mare, dar eu am 31
ApreciazăApreciază
:)) eu sunt mai mare… Și e adevărat… unde e un săgetător e gălăgie mare, se râde pe rupte 🙂 mai ales dacă suntem într-o pasă bună 😛
ApreciazăApreciază
Atunci recomand la toti sa aiba in preajma vrio doi ca noi, cei ce sunt cu armele, stim sa tintim tristetea)
ApreciazăApreciază
…. tristețea altora. Eu n-am reușit niciodată cu mine…
ApreciazăApreciază
Nici eu
ApreciazăApreciază
🙂 suntem dificili ca oameni… eu spre exemplu, mă închid în mine și cu greu mai ies din cochilie… tu ai un atu… ești fată 🙂
ApreciazăApreciază
Si eu ma inchid, periodic, de parca dispar de pe suprafata, nu ma poate gasi nimeni, dar cand revin observ ca le-am lipsit, poate de asta si dispar, ca traiesc din nou si din nou emotia revenirii, e ceva inconstient, atu-ul meu il tineam permanent in buzunar, dar am uitat in care…
ApreciazăApreciază
De ce spui asta… nu ți-ai pierdut strălucirea… din contră 🙂 plus că sigur ai multe talente ferite…
ApreciazăApreciază
Grand merci, am talente, sigur, noi toti avem senzatii geniale)
ApreciazăApreciază
Și asta e adevărat 🙂 sper ca vara asta să ajung la chișinău… să mă întorc însurat :))))))
ApreciazăApreciază
Tu cum de nu ai venit în românia?
ApreciazăApreciază