Când adevărul nu e decât o altă minciună… (partea a doua)

Cu tâmplele-n pumni strâng toate acele crâmpeie de vise care mi-au mai rămas de astă iarnă. Au trecut săptămâni la rând fără ca vreunul din noi să dea vreun semn, şi totuşi se pare că încă mai am putere să mai sper la Tine. Se pare că inima mea nu e dispusă să renunţe, deşi, la moment de cumpănă, când toate gândurile duc spre Tine, cineva încearcă să umple golul cu care ai dorit să mă chinui atunci când am plecat. Probabil o merit… dar pe lângă asta merit mult mai multe, iar TU nu eşti dispusă să laşi nimic.
Raluca visează, doarme răsfăţată ca un copil, cu pumnii strânşi, cuibărită în mine. Probabil e un vis frumos, căci zâmbetul de pe chipul ei străluceşte în liniştea din cameră ca o lumină albă pe chipul întunericului şi mă împinge să-i şoptesc cele două cuvinte. Şi totuşi încă nu pot să spun te iubesc…
Atâtea nopţi se sting peste mine fără somn, întrebându-mă amar de ce chinui biata copilă cu speranţe nebune şi vise deşarte. Nu ştiu dacă în inima mea mai e loc de iubire, când ştiu că TU m-ai secătuit de fiecare strop de sevă, de fiecare picătură de dragoste, lăsând în urma ta pârjol şi lacrimi amare. Şi totuşi, eu, chiar nu mai pot, nu mai simt… nu mai vreau să iubesc??? Probabil sunt doar gânduri ce-mi îmbracă neliniştea într-o culoare pe care nici eu nu mai ştiu să o recunosc. „Raluca, meriţi mai mult şi mult mai bine…”
Îţi cuprind în braţe odihna trupului firav, îţi sorb mirosul obraznic de piersică coaptă şi te sărut în şoaptă pe fruntea arzândă ca să-ţi fur o frântură din pacea sufletului ce o pot citi pe chipul tău. Închid ochii, lăsându-mă mângâiat de fluxul respiraţiei tale ce curge ca un vals nostalgic în pieptul meu… „Să mă visezi frumos, Raluca…”
E dimineaţă. Cele câteva ceasuri de linişte, au trecut ca secunda cea mai de preţ a bătrânului Ceasornicar, totul desăvârşindu-se într-un vis plăcut, plin de lumină.
Nu eşti aici, nu eşti acolo, nu eşti nicăieri iar singura ta urmă e pe tăviţa de pe măsuţă pe care ai „uitat” un pahar cu lapte, o farfurie, câţiva biscuiţi şi un bileţel. Un zâmbet mare şi trei cuvinte erau mâzgălite atât de frumos: „Te iubesc, prostule!”.
„Şi eu o iubesc pe EA”, a fost cea mai mare prostie, cel mai stupid gând ce putea să mă lovească în acel moment de magie dar el a venit fără să-l chem şi fără să-l caut, ca un reflex.
E timpul să mă ridic, să fac un duş şi să plec. E timpul să-mi aflu răspunsurile, să-mi aleg calea, deşi cred că destinul a ales înaintea mea.
Mi-e frică, şi de-aş putea aş pleca pentru totdeauna din viaţa mea, într-un loc străin unde nimeni nu m-ar cunoaşte şi nimic nu m-ar putea opri. Sunt un laş, aşa-mi spuneai, când dau de greu am tendinţa să fug, să mă ascund sau să dispar definitiv. Îmi recunosc şi azi frica, faptul că nu am curaj să-mi privesc chipul în oglindă de teama resemnării, mă face să-mi grăbesc paşii pe cheiul Dâmboviţei.
În sfârşit am ajuns. Mai am câteva trepte şi voi ciocăni la uşa ta tremurând sub emoţia aşteptării de altă dată.
Cu privirea stinsă, tâmplele încruntate, păşesc, sper eu, pe drumul adevărului şi bat la uşă.
– Intrăăăă, acelaşi sunet ce mă făcea să tremur acum o viaţă, mă răscoleşte ca un clişeu desprins dintr-un film vechi. Nu am puterea să apăs mânerul, dar uşa se deschise şi într-o suflare am apucat să grăiesc.
– Maria, eu te… Raluca, tu aici???

(va urma…)

Anunțuri

60 de gânduri despre &8222;Când adevărul nu e decât o altă minciună… (partea a doua)&8221;

  1. „şi totuşi se pare că încă mai am putere să mai sper la Tine.” Daca stii ca usa inimii ei ar mai suporta sa-i mai treci odata pragul de ce mai stai pe ganduri?

    Apreciază

  2. E bine, parca tot mai eliberat te simt. E multa forta in hotararea luata de tine. Ea te va ajuta sa faci din aceasta poveste …o poveste. Literar vorbind, sunt cucerita de felul in care descrii stari si trairi. Astept partea a treia. Sa ai grija de tine, ok?

    Apreciază

    • meri tocmai a spus că vrea continuarea (şi asta m-a surprins)…raluca a amuţit de ceva vreme…habar n-am….eu voiam să aleg calea…pustiului…dar acum ezit…povestea mea trebuie să aibe un final…să dau cu banu…sau cum spunea brenciu…fac ce-mi spune inima!

      Apreciat de 1 persoană

  3. pai, da!…as fi de-acord cu Brenciu… in situatiile astea, inima dicteaza…. eu sunt convinsa ca oricare ar fi alegerea ta in privinta fetelor, continuarea va fi la fel de interesanta pentru noi, umilul tau auditoriu… daca simti nevoia sa scrii, fa-o, indiferent de nume, statut social ori culoare a ochilor fetei alese…

    Apreciază

  4. eu iti doresc sa intalnesti fata visurilor tale si sa va bucurati impreuna de frumusetea vietii…. si, evident, te asteptam sa scrii despre iubirea ta… mai trec pe-aici … ai grija de tine si de alegerile pe care le faci!

    Apreciază

    • îmi pare rău să aud asta… eu de felul meu sunt un om cu principii…şi consider că un copil trebuie să-ţi trăiască copilăria… să citească…să îi fie încurajată fantezia. am crescut la ţară…între bunici…apoi de la 6 ani la ai mei cu o altă bunică…în brăila..nimic nu a mai fost la fel…dar am continuat să visez…când lucrurile mergeau prost…întotdeauna exista o carte….care să mă ducă dincolo… în armată toţi mă considerau nebun…pentru că peste tot eram cu o carte în buzunar…eram singurul soldat ce trecea pragul..bibliotecii…şi erau atâtea cărţi….

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s