Nu mai am putere să rabd în capătul holului şi fac primul pas. Mă îndrept hotărât spre uşă, hotărât să intru, pentru că ştiu că eşti acolo şi mă aştepţi cumva. Îţi simt mirosul zâmbetului larg de „ţi-am zis eu” şi privirea superioară ce îmi va întâmpina această pornire disperată, această nevoie acută de a fi un mic masochist în faţa ta.
Mai sunt doi paşi şi mâna-mi pare hotărâtă să ciocănească dar ezit. Mi-e teamă de acel „intră!!!” ţipat din fundul patului, de acel mâner ce-mi arde palma uneori şi mă opresc. Mă opresc, căzut din nou pe gânduri, aşteptând ca ceva, cumva, să se întâmple. Ca niciodată, nu vine nimic. Nimic nu intră, nimic nu iese şi totul este doar un hol, gol, ca adâncul fierbinte al stomacului meu.
Şi totuşi, de data asta n-am să o fac! De data asta am să-mi întorc paşii pe altă cale şi n-am să mai privesc înapoi aşa cum nici tu nu ai privit niciodată înainte. Aşa nici nu vei şti cât am venit de devreme şi cât am plecat de târziu, nici nu vei şti cum am aşteptat plin de emoţii deznodământul unui gest inconştient, ca tu să deschizi uşa şi întâmplător, să mă găseşti acolo. Azi, nu…
O altă zi, o altă carte, răsfoiesc printre pagini, în căutarea unor cuvinte noi care să mă ducă cu gândul departe de tine. Poate că ochii mei nu ştiu să mai citească sau poate că tu exişti peste tot, în rutina fiecărei zile, în răcoarea fiecărei umbre.
Şi Da, e cald. Cât poate să fie de cald când, ca o şuviţă blondă arsura fierbinte a razelor de soare se joacă pe chipul meu, sufocându-mi aerul liniştit şi calmul muncit cu greu. Respir rar, în ritm cu balansul trist al inimii mele. Am să te pun pe foaie aşa cum nu ai fost niciodată. Într-o zi, nu azi…
Dar până atunci, oboseală din gând şi oboseală din mâini nu vor să te mai scrie decât aşa cum eşti tu…
Raluca nu era blondă, dar îi plăcea să-şi nuanţeze părul în culori vii în care soarele să-şi oglindească chipul sclipind în armonii vesele şi zgomotoase. Avea pe atunci, un mic pisic cu care îmi tortura răbdarea şi-mi ustura zilele, avea şi nerv, dar şi eu aveam gânduri malefice şi-un dor de ducă grozav, şi totuşi nu puteam să plec atâta timp cât ea nu-mi ascundea lumina.
Nu i-a plăcut niciodată că scriu, ce scriu sau cum scriu. Nu, nu i-au plăcut niciodată cuvintele cu care deseori încercam să-i descreţesc fruntea. Spunea ea, că de fapt sub Ele îmi ascund adevăratul chip, întunericul din suflet şi grotescul gândurilor răutăcioase care într-o zi vor ieşi la lumină şi nu-mi va zâmbi frumos. Ochii ei nu minţeau şi nu puteam să spun nu, deşi aveam nevoie să-i spun că se înşeală. Şi nu s-a înşelat. Zâmbesc acum amintindu-mi cum totu-mi părea o joacă pe atunci, până când cel din urmă vânt ne-a stins.
Acum, peste ani, întâlnindu-te pe tine, îmi dau seama că nu s-au schimbat prea multe, sau poate doar am încărunţit sub povara timpului şi-a apăsării din suflet. Un „offf” pe care tu mi l-ai dăruit şi pentru care n-am găsit niciodată cuvinte urâte, să-l umplu, să-l scutur sau să-l alung.
Mai Priveşte o secundă în oglindă, şi citeşte-ţi pe buze cum ascuţişul limbii tale înţeapă întorcând cuvinte pline de venin. Cuvinte care ne dor, şi doare.
Dar până la urmă sunt doar cuvinte… şi rămân aşa chiar dacă nu ţi-am spus… Fiecare, cu demonii lui.
Photo by Spiridon Andreiana Nicoleta http://www.nikowd.com/
Mishu, tu te cobori in adancurile simtirilor amandurora, si al lui, si al ei, cu o profunzime aproape dureroasa. Dincolo de framantari, neintelesuri si nedumeriri razbate frumusetea frazelor, alese cu grija de estet, de perfectionist.
Emotionant…
ApreciazăApreciază
Îmi urăşte cuvintele….şi totuşi nu am spam!!! e groaznic :)))
ApreciazăApreciază
O chema Amalia.. Era din Mangalia…
ApreciazăApreciază
Chiar imi place cum scri!! 🙂
P.S. Fotografia apartine unei prietene de-a mea! 😀 Uite aici daca mai ai nevoie de inspiratie! 😉
http://www.nikowd.com/p/portofolio.html
ApreciazăApreciază
cred că am rezolvat……sper să nu se supere….iar dacă se supără…am să o schimb….mie oricum îmi place mult!
ApreciazăApreciază
E perfect asa, ei ii place sa stie ca munca ei este apreciata, cum este si normal! 🙂
ApreciazăApreciază
mersi ca mi-ai spus…nu vreau să fur munca nimănui…şi are poze geniale
ApreciazăApreciază
Totusi, mai bine niste cuvinte! De oricare ar fi pana la urma! Stii ce inseamna sa fii ca si mort pentru cineva? Sa fii ras de pe fata pamantului?
Ignorarea e cea ma groaznica atitudine umana.
ApreciazăApreciază
exact….tocmai asta e….unii cred că e groaznic să fii urât…nu, e groaznic să fii ignorat…..he heeee
ApreciazăApreciază
Mi-a placut si scriitura, si claviatura. Frumos in condei si-n gand…
ApreciazăApreciază
Îmi place foarte mult cum asociezi diferite melodii textelor tale.
ApreciazăApreciază
De fapt… muzica şi textele au o poveste comună… Eu fac muzică….fac şi texte….sau cel puşin încerc…nu pot ieşi toate cum vrei!
ApreciazăApreciază