Contemplaţie Nocturnă…

…Şi orologiul sună miezul nopţii fix.
Bătăile ritmice, percutante, îmi tulbură liniştea de necuprins ce îngheaţă imensitatea oceanului de vise. Întunericul apasă greu pe umerii minţii ce răscolesc, în vuiet stins, acalmia nesfârşită a oazei fără de murmur.
Şi totuşi aş îndrăzni o întrebare…O singură întrebare, îmi pune un gând rătăcit să gonească în largul abisului în căutarea unui răspuns…
În pumnul strâns al mâinii drepte, ascund sămânţa timpului, dar fără de folos în călătoria mea.
Spre nicăieri plutesc domol, un Om, o Barcă, tăind pe jumătate aceleaşi valuri calme. Privesc timid Adâncul negru, în care doar stelele şi luna îşi oglindesc chipul şi zestrea luminoasă. Acolo jos sunt adevăratele Răspunsuri. Un chip rotund şi un foc albastru mă privesc de dincolo de buza lemnului uscat. El ştie tot căci e acolo de o veşnicie. Întind timid un deget spre luciul apei şi ….un clipocit destinse o linişte ce mă-nfioară. Pe degetul meu cald, se prelinge o picătură de cunoaştere. E rece. E Singurătatea unei Picături, în singurătatea unui Gând. Efemer. Acum ştiu!
În rest tăcere.
Încerc să nu ţip, însă icnetul meu surd se topeşte în liniştea tulburător de rece. Acelaşi gând, aceeaşi întrebare…niciun răspuns. Barca se scurge încet pe valul Timpului. Te caut!
De ce ne naştem jumătăţi şi ne trăim zădărnicia în veşnici căutări când Legea naturii impetuos ne cere să nu ne părăsim întregul…şi simt cum o bucată mare din mine lipseşte, ruptă fiind din Începuturi. Prin definiţie suntem umbre prinse în continuă mişcare. Ne naştem Jumătăţi narcisiste dar evoluăm spre altruism deşi, rareori atingem punctul maxim. Ne consolăm cu gândul că Azi am fost mai buni ca ieri trăind o veşnică minciună pe care o acceptăm necondiţionat. Suntem Femeia şi Bărbatul (ordinea este aleatorie şi fără de importanţă), două entităţi, de forme diferite, dar complementare, ce sunt prinse în acelaşi Univers al dependinţelor, atraşi unul de celălalt, ca într-un joc de lego în căutarea piesei finale. Până atunci, sortiţi suntem să încercăm alte şi alte piese…unele mai lungi, altele mai scurte, unele mai largi, altele cusute, unele pline de strălucire altele întunecate pur şi simplu. Şi totuşi…destinul ne aduce în cale unul pe celălalt, doar că nu întotdeauna la momentul potrivit.
Secunda eternă tinde să se sfârşească. Oceanul e plin de răspunsuri finale dar în firul meu cu plumb şi ac nu se agaţă nimic. Citesc sub valuri cuvinte mistice, iubire, căldură, foc şi viaţă…
Pe acest tărâm sunt doar cuvinte…
Tic-tac-ul crunt trăzneşte cerul, un cer ce fără să observ s-a înnourat. Un fulger ici, un fulger colo şi întrebarea mea…răspunsul meu nu e sub ape…şi nici pe cer nu mai pot să-l caut acum. Doar Gândul al cărui nume l-am aflat acum, şoptit de glasul unui Tunet: Speranţa.
De fapt…te caut în lucruri fără nume, în locuri neştiute şi-n oameni fără chip, pentru că ştiu…
….e Raspunsul !

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s