Nelinişte în suflet

 

 

Un freamăt viu şi aprig îmi tulbură *tăcerea*,
Nu am cuvinte mari să îmi descriu durerea
Ce arde în cenuşiul unor speranţe stinse
Pe foaia albă-n negru, înlănţuit-desprinse.
Nu ştiu să scriu vâltoarea ce freamătă-n natură
Nu-mi regăsesc ardoarea cuvintelor din mână,
Tabloul primăverii nepastelat aşteaptă,
Să-şi regăsească suflul în care tre* să ardă
Mustind în triluri calde, răsună-n depărtare
Privesc pe geam în zori cum soarele răsare,
Şi-mi înfierbântă tâmpla de neguri învechită
Cu ţesături de gânduri, o voce nerostită!!!

Dintâi ridic peniţa, privind în gol pe foaie
Cum *totul* fără forme în linii se îndoaie,
Nimicul se transformă din golul fără fund,
În sângeriul tragic cu care mă inund.
Apoi cărămiziul ce stinge lumânarea
Copacilor le taie în val, pe rând suflarea,
Lângă albastrul putred al norilor diformi,
Ce-adună-n cer furtună şi-n suflet când nu dormi…
Neliniştea dispare în calmul absolut
Şi-mi regăsesc *tăcerea* pierdută la-nceput.
Şi albul reapare pe foaia lung, întins
Ca un ocean ce-nghite în linişte un vis.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s