N-am ochi să mai închid, când somnul bate neinvitat la uşă…
Astăzi vreau să mă gândesc la tine, iar acum să te visez…
De ce nu mă chemi?
Arată-mi poarta deschisă a inimii tale…
Arată-mi drumul poleit cu lacrimile fericirii tale…
Eu sunt un orb ce păşeşte în urma bastonului său…
Nu pot fi mai bun, nu pot fi mai rău…
Nu pot fi decât o umbră în căutarea disperată a luminii…
Si atunci…
Atunci voi muri….
Cine-şi va mai aduce aminte de mine,
în clipa în care voi renaşte strălucitor şi puternic, găsindu-te pe tine…
Spune-mi, cine-şi va mai aminti c-am fost odată o umbră moartă,în drumul fericirii…
C-am fost un suflet părăsit şi uitat în lumea ştearsă a nefiinţei…
C-am fost amar din lacrimi şi dulce din patimi…
Cine-şi va mai aminti?
Am fost odată copil şi am iubit…
Am iubit lumina, am iubit viaţa, am iubit frumosul şi am iubit femeia…
Femeia, acest miracol care te împlineşte,
ştergând cu un burete toată fiinţa din tine…
Femeia, rodul iubirii ancestrale făcătoare de viaţă…
Am iubit femeia şi i-am dat în dar fiinţa mea să o păstreze.
Dar într-o zi, ea n-a mai vrut să mă izbăvească, lăsând din mine o umbră…
O umbră părăsită într-un loc neştiut de nimeni…
Aici am murit şi am renăscut.
Aici am luat-o de la capăt.
Aici am descoperit că EU exist…
Aici am aflat de ce exist EU!
Noaptea s-a luminat şi ziua a venit pentru prima oară în viaţă…
Ştiam secretul acum…
Femeia… alt trup, alţi ochi, alt suflet… dar aceeaşi lumină…
Femeia…
M-a agăţat cu un cârlig din lumea umbrelor,
m-a curăţat de păcate şi mi-a dat un suflet nou.
Ce mi-a cerut? Să fiu al ei… Nu am de ales…
Vreau să exist, să mă bucur de lumină, de viaţă, de fericire…
Vreau să iubesc şi vreau să fiu iubit.|
Vreau să fiu mângâiat de şuviţele calde,
sorbit de ochii dulci şi ucis de buzele fierbinţi…
Vreau să fiu al tău, femeie…|
Să–ţi dau sufletul intai şi-apoi resturile ce-au rămas din mine…
Puterea mea să te apere, iar blândeţea mea să te aline.
Vreau să te iubesc, femeie, chiar de-mi voi pierde nemurirea!
…..SA TE IUBESC…!!!
