Ce-ţi doreşti e lângă tine…


…În adâncul liniştii apăsătoare, prin ceaţa fumului de ţigară, năluca unei umbre îşi ţese imaginea sumbră pe pereţii goi. Odaia mică şi strâmtă adună în ea nimicuri simple de care un om împovărat de trecerea anilor nu îşi mai poate aduce aminte. Praful s-a aşternut pe lemnul tras, cu miros dulce, ca anii pe tâmplele lui. Fotoliul de piele roasă, biroul de merişor şi un pat ce trosneşte din fiecare încheietură e toată mica sa avere. Destulă însă să-i acopere nevoile.

În fiecare noapte, de la fereastra sa, o lampă oarbă tulbură liniştea întunericului. O voce răguşită îşi drege timbrul aspru în scârţâitul ritmic al papucilor scorţoşi. Ridicându-se cu greu, paşii legănaţi îl poartă înspre birou, unde îl aşteaptă îmbrăţişarea caldă a muncii sale de o viaţă, ultima carte, Povestea Lui. Singurătatea unui suflet…E scriitor. O viaţă de om, a dus, scriind poveştile altora. Clipe veşnice, trăite în umbra personajelor ce au prins viaţă sub peniţa sa, în tuşul albastru în care şi-a înecat tinereţea şi singurătatea. Sub tâmple apasă tot mai greu povara unei priviri înceţoşate ce parcă nu mai poate întrezări niciun viitor destinului său.

Privi în jur. Doar pagini albe în pragul rugăciunii ce-şi aşteptau sfârşitul imaculat. Acum a înţeles. Zâmbind, întinse mâna dreaptă spre călimara albastră ce parcă îi spunea poveşti în dode. Acum, pe foaia albă stau scrise caligrafic două litere… EU.

Departe, la capătul lumii, într-o odaie modestă, cu priviri de jad, îşi sprijină capul pe podul palmelor, fixând geamul îngheţat al ferestrei… În camera ei Timpul nu are limite. E iarnă, e zi sau noapte.S-a închis în sine ridicând în jurul ei ziduri înalte pe care niciun om n-a reuşit până acum să le pătrundă în vreun fel. Şi totuşi, sus pe metereze, există o uşă larg deschisă… Inima Ei.În jurul ei, pe masă, dorm mormane de cărţi: Troia antică, Arthur şi Guinevere, Merlin, Homer, Hamlet, Shakespeare. Mii de legende şi mituri îi îmbracă sufletul în căutarea iertării, Iubirea desăvârşită. E o visătoare totală, o fată în ai cărei ochi se poate citi un singur lucru… lirismul universului cosmic.

În faţa ei o foaie albă îşi asteaptă cuminte primele brazde de cerneală. Tocul vechi e ultima ei fărâmiţă de trecut ce o mai leagă de tot ce reprezintă numele ei de copilă.

A crescut în provincie, într-o căsuţă veche alături de cel care i-a fost şi mamă şi tată, frate şi prieten în acelaşi timp. Omul în braţele căruia, în faţa unui şemineu veşnic arzând, a cunoscut universul magic al fantenziei şi imaginaţiei, omul căruia îi datorează întreg destinul ei şi căruia nu a apucat să îi spună…te iubesc. Când focul s-a stins pentru întâia oară în şemineu, pe sufletul şi viaţa ei s-a aşezat o brumă rece. Pe scaunul Lui, a scris pentru întâia oară „Te Iubesc”… şi de-atunci nu s-a mai oprit…

Mintea ei strălucitoare a dat rod de-alungul celor 25 de ani de viaţă unor Cuvinte de o profunzime emoţionantă, toate adunate in volume ce au cunoscut laurii succesului. Un sfert de veac s-a scurs în faţa unui şemineu picurând rânduri calde, cu cerneală, dar care pe ea o îngheţau adânc…

Acum totul e închis şi i se pare fără rost…Simte că e aproape de a zămisli cea din urmă Scrisoare, cea de căpătâi. Pe foaia albă, adânc înfipte, stau scrise două litere…EU.

E primăvară.

Deschise larg ferestrele scorojite ale cămăruţei sale şi inspiră adânc aerul proaspăt şi răcoros. Vântul îi mătură câteva notiţe de pe birou, dar nu-l supără. Chipul taciturn se lumină într-un zâmbet strâmb şi copilăresc. Mirosul cald de iarbă proaspătă îi învioră simţirea într-o bună-dispoziţie cum nu mai trăise de mult. Trecură multe dimineţi prin viaţa lui, dar niciuna nu era ca aceasta, atât de galbenă, veselă şi jucăuşă. Era hotărât! Fără pălărie şi apoi, doar cu ochelarii subţiri şi rotunzi pe nas, vestonul pe umăr şi mânecile cămeşii suflecate, să trăiască prima zi din noua sa viaţă. În buzunarul de la piept ascunse, ca într-o uitare, un carneţel şi o peniţă… să fie. Porni spre parc…

Era dimineaţă şi, deşi soarele lucea năucitor pe cer, vântul încă încreţea pielea dezgolită de orice ţesătură. Păşi timid în Grădina imensă, plină de forfotă şi mustind de viaţă. Răcoarea îi alina fierbinţeala ce-i mistuia sufletul de copilă, de peste şapte ani. Tenişi, blugi, o scurtă subţire şi părul blond, purtat în valuri pe spate, îi dădeau un aer vesel, nefiresc de adolescentin. Pielea obrazului de piersică coaptă şi privirea blândă lăsau la vedere totuşi melancolia unei tristeţi profunde. Găsi un loc mai retras, ferit de ochii eventualilor curioşi, dar de unde putea privi cu uşurinţă forfota întregului spectacol.

Tânăra domnişoară se apropia de el, cu paşii mici parcă număraţi. Îndrăzni, preţ de câteva clipe, să o privească discret, peste ochelari. Admiră modul simplist al fetei de cum se aşeză pe banca de vis-a-vis. „Ce chip curat…o adevărată poezie” îşi spuse-n gând scăpând fără intenţie un zâmbet…Un pic jenat de situaţie, salută discret printr-o uşoară reverenţă a capului şi îşi aprinse o ţigară.

Domnul de pe banca învecinată îi inspira calmul şi liniştea pierdută o data cu focul din Şemineul copilăriei. Aerul prietenos, uşor încurcat, barba căruntă şi aspectul boem o îmbrăcau în siguranţa companiei. Instinctul o îndemna să intre în vorbă, dar timiditatea şi neobişnuinţa faptei o împiedicau. Îi răspunse aproape surd la salut, îngăimând nişte sunete neînţelese nici chiar de ea…El, zâmbea şi fuma. Fuma tacticos dintr-o ţigară scurtă, pufăind hilar fumul pe nas, printre mustăţi. Zâmbea. Realiză la un moment dat că de momente bune îl măsoară din priviri şi nu se poate abţine. Cu un gest brusc şi repezit, neaşteptat, îl văzu cum scoate senin din buzunarul de la piept un carneţel pe paginile căruia începu să verse râuri înşiruite de cuvinte… Oarecum intrigată, încercă să-şi detaşeze atenţia. Îşi scoase mapa, tocul, şi, la fel cum Dunărea îşi varsă apele calme spre mare, mâna ei îneca în versuri foaia albă…

Şi El, şi Ea vor veni tot mai des prin Grădină, în acelaşi colţ, purtaţi de un impuls străin şi nou simţirii lor. Fără a şti cum şi de ce, Destinul le va completa puzzelul vieţii, iar Întâmplarea le va deschide un nou orizont. Povestea finală le va fi scrisă de o alta mână, de o altă pană, pe o altă coală. Ei trăiesc în fiecare dintre noi, iar povestea lor nu e cu mult străină de povestea noastră.

Peste tot în lume, oameni diferiţi, ca vârstă, culoare, caracter ajung să-şi unească destinele şi să-şi împartă viaţa împreună. Dragostea e oarbă şi loveşte când şi unde te aştepţi mai puţin, aşa că nu îţi risipi timpul căutând-o pe la marginea lumii, când, ce-ţi doreşti e lângă tine!

Anunțuri

21 de gânduri despre &8222;Ce-ţi doreşti e lângă tine…&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s